Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horia Simu: „Într-o săptămână mă aştept la decese din cauza frigului”

Publicat in Adevarul, duminică 16 octombrie 2011 ·

Temperaturile scăzute din ultimele zile nu au făcut, încă, victime în Cluj-Napoca. Totuşi, şeful serviciului de Ambulanţă Cluj, Horia Simu, se aşteaptă ca în umătoarele zile să apară primele cazuri de hipotermie şi chiar decese.

În Cluj-Napoca, noaptea trecută s-au înregistrat temperaturi de până la -5 grade Celsius, iar oamenii fără adăpost se descurcă din ce în ce mai greu. În condiţiile în care mâine noapte se aşteaptă să fie şi mai frig, Horia Simu spună că nu e exclus să apară cazuri grave. „Încă nu au fost cazuri de hipotermie sau deces, dar mă aştept ca într-o săptămână să apară şi astfel de cazuri. De obicei, cam la o săptămână după ce începe frigul se-ntâmplă nenorocirile. Momentan sunt cel mult cinci ore de frig şi solicitările sunt pentru cazuri minore", explică Simu.

Spitalul, cel mai bun prieten al oamenilor fără adăpost

Ca în fiecare an, oamenii străzii încearcă să-şi găsească un pat cald în spitalele clujene. Cristiana Ciortea, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Cluj, spune că în fiecare iarnă se întâmplă la fel - când vine frigul oamenii încep să caute variante prin care să se interneze, să aibă un loc cald asigurat. „Încă nu au fost cazuri foarte grave, dar în octombrie tot timpul sunt mai multe cazuri de internări, sunt şi cazuri sociale, dar nu avem o evidenţă clară a acestora", spune Ciortea.

Nenorocirea unora, bucuria altora

Centrul pentru persoane fără adăpost „Ruchama" funcţionează ca azil de noapte şi poate primi până la 67 de persoane. Coordonatorii azilului „Ruchama" spun că în acest moment pot să primească un beneficiar, fie că e trimis de autorităţi sau la solicitarea clujenilor. „Din păcate sâmbătă a murit un beneficiar al centrului, un bărbat de 77 de ani. Avea probleme de sănătate, l-am dus la spital, dar nu a supravieţuit. Încă nu a fost ocupat locul", explică Ovidiu Poel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 3 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Vremea

București
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°