Luni, vremea va fi rece, chiar deosebit de rece dimineata si noaptea când se va produce bruma în majoritatea zonelor.
În sud-estul tarii vor fi înnorari, local va ploua, iar vântul va prezenta intensificari, cu viteze mai mari în Dobrogea, Baragan si pe litoral. În celelalte regiuni cerul va fi variabil. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 13 grade, iar cele minime între -7 şi 5 grade, mai scăzute în depresiuni. Vor fi condiţii de ceaţă în vestul şi centrul teritoriului.
În Bucureşti, vremea va fi rece mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi parţial noros şi trecător vor fi condiţii de ploaie, îndeosebi noaptea. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în timpul zilei. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă în jur de 1 grad.
Marţi, vremea se va menţine rece, chiar deosebit de rece dimineaţa şi noaptea când va fi brumă pe arii relativ extinse. Cerul va fi variabil, exceptând sud-estul ţării unde vor fi înnorări şi local va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade, mai scăzute în depresiuni. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
Luni, vremea va fi rece, chiar deosebit de rece dimineata si noaptea când se va produce bruma în majoritatea zonelor.
În sud-estul tarii vor fi înnorari, local va ploua, iar vântul va prezenta intensificari, cu viteze mai mari în Dobrogea, Baragan si pe litoral. În celelalte regiuni cerul va fi variabil. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 13 grade, iar cele minime între -7 şi 5 grade, mai scăzute în depresiuni. Vor fi condiţii de ceaţă în vestul şi centrul teritoriului.
În Bucureşti, vremea va fi rece mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi parţial noros şi trecător vor fi condiţii de ploaie, îndeosebi noaptea. Vântul va s