Conform art. 1207 din Noul Cod Civil, contractul poate fi anulat la cererea partii care la momentul incheierii contractului se afla intr-o eroare esentiala, daca cealalta parte stia sau, dupa caz, trebuia sa stie ca faptul asupra caruia a purtat eroarea era esential pentru incheierea contractului.
Eroarea este esentiala (a) cand poarta asupra naturii sau obiectului contractului (de exemplu, daca unul dintre co-contractanti credea ca incheie un contract de intretinere si nu un contract de vanzare), (b) cand poarta asupra identitatii obiectului prestatiei (de pilda, daca unul dintre co-contractanti credea ca va cumpara un anume bun, dar, de fapt, achizitioneaza un altul) sau asupra unei cantitati a acesteia in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat, ori (c) cand poarta asupra identitatii persoanei sau asupra unei calitati a acesteia in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat (spre exemplu, atunci cand s-a incheiat un contract de mandat sau de intermediere in considerarea calitatilor personale mandatarului sau intermediarului).
Eroarea care priveste simplele motive ale contractului nu este esentiala, cu exceptia cazului in care prin vointa partilor asemenea motive au fost considerate hotaratoare.
Pentru a putea fi invocata, in concordanta cu art. 1208 din Noul Cod Civil, eroarea trebuie sa fie scuzabila in sensul ca respectivul contract nu poate fi anulat daca faptul asupra caruia a purtat eroarea putea fi, dupa imprejurari, cunoscut cu diligente rezonabile.
De asemenea, nu se poate invoca eroarea asumata, respectiv eroarea care poarta asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invoca sau, dupa imprejurari, trebuia sa fie asumat de acesta.
Partea care este victima unei erori nu se poate prevala de aceasta contrar exigentelor bunei-credinte. Buna-credinta este prezum
