Termenul, ca modalitate a obligatiilor, este reglementat in art. 1411 - 1420 din Noul Cod Civil. O reglementare noua si importanta aferenta acestei teme este decaderea din termen.
Debitorul decade din beneficiul termenului daca se afla in stare de insolvabilitate sau, dupa caz, de insolventa declarata in conditiile legii, precum si atunci cand, cu intentie sau din culpa grava, diminueaza garantiile acordate creditorului sau nu constituie garantiile promise creditorului.
Starea de insolvabilitate este o situatie de fapt ce rezulta din inferioritatea activului patrimonial ce poate fi supus, potrivit legii, executarii silite, fata de valoarea totala a datoriilor exigibile. Daca prin lege nu se prevede altfel, aceasta stare se constata de instanta, care, in acest scop, poate tine seama de anumite imprejurari, precum disparitia intempestiva a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declansarea impotriva sa a unei proceduri de executare silita si altele asemenea.
Cu privire la decaderea din beneficiul termenului din cauza de insolventa, trebuie mentionate si dispozitiile art.154(2) din Legea nr.85/2006 cu privire la procedura insolventei, potrivit cu care "orice decaderi, limitari, interdictii ori altele asemenea instituite prin norme legale sau prevederi contractuale pentru cazul deschiderii procedurii de insolventa vor fi aplicabile doar de la data deschiderii falimentului. Dispozitiile contrare se abroga" (subl.ns.).
Decaderea din beneficiul termenului poate fi ceruta si atunci cand, din culpa sa, debitorul ajunge in situatia de a nu mai satisface o conditie considerata esentiala de creditor la data incheierii contractului. In acest caz, este necesar sa se fi stipulat expres in contract caracterul esential al conditiei si posibilitatea sanctiunii decaderii, precum si sa fi existat un interes legitim pentru credit