Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai valoros brand fotbalistic joacă pe Naţional Arena

Publicat in Bursa, marți 18 octombrie 2011 ·

Manchester United va evolua astăzi la Bucureşti, împotriva Oţelului Galaţi într-un meci contând pentru grupele Ligii Campionilor. Practic, campioana Ligii 1 va întâlni echipa de fotbal al cărei brand valorează cel mai mult în acest moment.

Conform revistei Forbes, brandul celor de la Manchester United este evaluat la 269.000.000 dolari. Lotul de jucători al formaţiei antrenate de Sir Alex Ferguson este cotat la 534.996.000 dolari, iar adunând cele două cifre obţinem o valoare totală de 874.996.000 dolari. Formaţia engleză este o adevărată maşină de făcut bani, dar care nu stă deloc rău nici în ceea ce priveşte performanţele sportive.

Manchester United a înregistrat profit şi venituri record în anul fiscal 2010-2011, încheiat în iunie, de pes-te 126 milioane de euro, respectiv 379 milioane euro, crescând miza ofertei publice iniţiale pregătite de club pentru acest an pe o bursă din Asia. JPMorgan, coordonatorul global al ofertei publice iniţiale a lui Manchester United, estimează că gruparea va încheia anul fiscal în curs cu un profit EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) de 131 milioane lire. Veniturile totale ale echipei au crescut la 381,1 milioane euro, cu 51,7 milioane de euro mai mult decât în anul anterior, datorită unei majorări cu 27% a încasărilor comerciale după acordul de sponsorizare de 80 milioane lire încheiat cu Aon Corp. Mai trebuie precizat că datoria netă a clubului a coborât la 354,5 milioane euro, de la 433,4 milioane de euro. Cel mai mare club de fotbal din Anglia speră să atragă fonduri de până la un miliard de lire sterline prin oferta publică, plasând pe piaţă 25-30% din acţiunile clubului.

Pentru partida din această seară, ora 21.45, în Bucureşti au sosit 10.000 de suporteri ai "diavolilor". Nu toţi sunt englezi, în jur de 1.000 fiind bulgari, dornici să-l vadă la lucru pe compatriotul lor, atacantul D

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 56 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum o ora
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum o ora
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum 17 minute
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 24 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°