Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Psihiatrii: Medicul din Austria al lui Huidu trebuia să îi interzică şofatul

Publicat in Antena 3, luni 17 octombrie 2011 ·

Şerban Huidu trebuia să fie reevaluat atât medical, cât şi psihologic, după accidentul de schi, de anul trecut. Psihiatrii spun că recuperarea după un traumatism cranio-cerebral durează cel puţin doi ani şi că era indicat ca medicul din Austria să îi interzică şofatul. Surse apropiate familiei spun însă că neurochirugul care l-a operat pe Huidu l-a asigurat la sfârşitul verii că este clinic sănătos.

Purtătorul de cuvânt al spitalului din Innsbruck, unde a fost tratat Şerban Huidu, a refuzat să comenteze această situaţie. Medicul lui Huidu i-ar fi spus însă la ultimul control că este perfect sănătos şi că se poate întoarce chiar şi pe pârtia de schi. Specialiştii din România au altă părere.

Un ordin al Ministerului Sănătăţii din 2010 arată care sunt situaţiile medicale pentru care unui şofer i se poate suspenda permisul de conducere. Bolile grave de inimă, diabetul zaharat, tulburările neurologice, afecţiunile de vedere, pierderile de auz, dependenţa de alcool şi epilepsia sunt doar câteva dintre afecţiunile care îi pot lăsa pe şoferi fără permis.

În 2011 poliţia rutieră a suspendat din motive medicale 420 de permise de conducere.

Şerban Huidu trebuia să fie reevaluat atât medical, cât şi psihologic, după accidentul de schi, de anul trecut. Psihiatrii spun că recuperarea după un traumatism cranio-cerebral durează cel puţin doi ani şi că era indicat ca medicul din Austria să îi interzică şofatul. Surse apropiate familiei spun însă că neurochirugul care l-a operat pe Huidu l-a asigurat la sfârşitul verii că este clinic sănătos.

Purtătorul de cuvânt al spitalului din Innsbruck, unde a fost tratat Şerban Huidu, a refuzat să comenteze această situaţie. Medicul lui Huidu i-ar fi spus însă la ultimul control că este perfect sănătos şi că se poate întoarce chiar şi pe pârtia de

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INTERACTIV Cât de mult au greșit sondajele / Exit-polluri vs rezultate alegeri prezidențiale 2025 în cursa Nicușor Dan-George Simion

HotNews acum o ora
Candidatul independent Nicușor Dan a fost ales noul președinte al României într-o manieră mult mai clară dacât au arătat-o toate sondajele de opinie apărute între primul și al doilea tur de scrutin. Mergând pe o prezență ridicată în turul 2, Nicușor

Ploi și vijelii în toată țara. Alerte emise de meteorologi

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme deosebit de rece, ploi și vijelii în toată țara, pentru zilele de luni și marți. Pentru intervalul luni, ora 10.00, marți, ora 20.00, meteorologii anunță precipitații moderate cantitativ, la

Primăria Timișoara a amânat recepția Pasarelei Gelu și cere expertiză tehnică independentă

Press Alert acum 31 minute
Primăria Municipiului Timișoara a anunțat că refuză recepția pasarelei Gelu. Investiția a fost finalizată în vara anului 2024, însă lucrarea nu a fost recepționată până în prezent. Verificările inițiale au evidențiat mai multe neconformități, pe car

Vasile Blaga : PNL are nevoie de o reformă profundă, să revină la valorile care l-au consacrat /Noi nu putem să ne adresăm, cum am făcut-o în ultimii ani, întregului spectru social din ţara asta, că nu îl poţi ocupa în întregime

G4Media acum o ora
Senatorul PNL Vasile Blaga este de părere că PNL are nevoie de o reformă internă „profundă”, el susţinând că formaţiunea trebuie să renunţe la metoda adoptată în ultimii ani, în care s-a adresat tuturor categoriilor de electorat. „PNL trebuie să nu

Vasile Blaga: Sunt convins că George Simion, în ultima săptămână, a făcut tot posibilul să nu iasă preşedinte / Ce spune despre Crin Antonescu

HotNews acum o ora
Senatorul PNL Vasile Blaga a declarat, luni, că românii s-au mobilizat la vot „și datorită greşelilor în lanţ” făcute de George Simion. De asemenea, el a spus că și-a dorit ca în finală să ajungă candidatul coaliției, Crin Antonescu, care „a contrib

Reacția lui Donald Trump, după ce Joe Biden a fost diagnosticat cu o „formă agresivă” de cancer

HotNews acum o ora
Clasa politică americană a reacționat după anunțul că fostul preşedinte american Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de prostată. Fostul președinte SUA a fost diagnosticat vineri cu o „formă agresivă” de cancer de prosta

Mihai Fifor: De azi începe marea provocare

Arad24.net acum 57 minute
Deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad spune că de astăzi începe marea provocare pentru România. „Felicitări, domnule președinte ales, Nicușor Dan, pentru victoria de ieri! Românii au ales cu speranță și curaj o direcție clară: o Românie demnă

Donald Trump sună la Kremlin. Discuții decisive cu PUTIN despre încetarea războiului în Ucraina

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump va avea, luni, 19 mai, o convorbire prin telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, în încercarea de a obține un armistițiu în conflictul din Ucraina. Războiul ruso-ucrainean durează de peste trei ani. Trump, tur

UPDATE - Constanţa - Accident cu trei maşini în zona staţiunii Costineşti. O persoană a murit şi o alta a fost rănită

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini, produs luni dimineaţă, pe DN 39, în judeţul Constanţa, în zona staţiunii Costineşti. UPDATE - ”Astăzi, în jurul orei 6.30, poliţiştii Serviciului

VREMEA Cod portocaliu de viituri pe Someşul Mare, pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, în următoarele ore

G4Media acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenţionare Cod portocaliu de viituri, valabilă în următoarele ore pe râul Someşul Mare. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, g

Vremea

București
acum

19°
lun.

10°/23°
mar.

9°/22°
mie.

12°/19°
joi

13°/26°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

7°/19°
mie.

9°/22°
joi

12°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

11°/22°
mar.

9°/19°
mie.

13°/17°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

7°/12°
mar.

5°/16°
mie.

7°/19°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

16°
lun.

11°/17°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

12°/23°