Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Județean finalizează proiecte de investiții pe bandă

Publicat in Adevarul, luni 17 octombrie 2011 ·

Diriguitorii Consiliului Județean Olt au organizat, astăzi, o conferință de presă pentru a anunța în mod oficial finalizarea mai multor proiecte începute anul trecut în județ. Printre ele se numără și două unități speciale pentru îngrijirea și educarea copiiilor cu handicap grav de la Balș.

Mai exact, este vorba despre terminarea lucrărilor de modernizare și dotare a Școlii Profesionale Speciale din Balș – beneficiari 94 de copii cu handicap, cost lucrare 1,2 milioane lei, din care 19.000 lei contribuție CJ Olt și 123.606 lei de la Guvern, restul finanțare nerambursabilă, apoi Școala Specială Ajutătoare Balș – 120 copii cu dizabilități, cost lucrare 2,4 milioane lei, din care 49.472 lei contribuție CJ Olt, 638.854 lei de la Guvern și restul bani europeni nerambursabili.

Celelalte proiecte anunțate ca fiind terminate se află și DJ 604, drum ce străbate județul de la vest, la est, și face legătura cu Doljul, respectiv Teleroman, de-a lungul a cinci comune: Cilieni, Vișina Nouă, Vădastra, Obârșia și Bucinișu. În lungime de aproape 40 de kilometri, acest drum județean a fost modernizat cu prețul a 28,5 milioane de lei, aportul adus de CJ Olt ridicându-se la 479.385 lei.

“Până la jumătatea lunii noiembrie sunt preconizate a se termina lucrările și la DJ 643A Balș – limita cu județul Dolj. Până la acest moment în care vă vorbesc, lucrările la acest drum sunt terminate cam la 95%, dar în două-trei săptămâni am primit asigurări de la constructor că totul va fi gata și vom semna și recepția”, a declarat președintele CJ Olt, Paul Stănescu.

Oficialii vor să revitalizeze sudul județului

Nu în ultimul rând, oficialii Consiliului Județean Olt au anunțat, astăzi, încheierea demersurilor inițiate pentru înființarea unui ONG numit Grupul Local “Prietenii Pescarilor Olteni”, menit să ducă la revigorarea sudului județului. Acest grup, unde CJ O

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 13 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 10 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Trump se declară „foarte dezamăgit” de Putin și amenință Rusia cu taxe vamale de 100%

Mediafax acum o ora
„Vom aplica taxe foarte severe dacă nu ajungem la un acord în 50 de zile, taxe de aproximativ 100%, le numiți taxe auxiliare, știți ce înseamnă asta”, mai spune Trump, potrivit The Guardian. El repetă că este „foarte dezamăgit” de președintele Rusie

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°