Dincolo de aspectul formal, de confirmarea oficiala a unor imparteli deja facute (teribil de ridicole alegerile cu un singur candidat, ca pe vremea congreselor peceriste!), reuniunea femeilor democrat liberale a fost un fel de terapie in grup, in care doamnele si-au descarcat frustrarile, iar domnii le-au mangaiat pe cap.
In timp ce Andrea Paul Vass constata cu obida ca toata lumea vorbeste despre inaltimea tocurilor, dar nimeni despre cea a nadragilor, Emil Boc prevedea ca intr-o zi, cu soare probabil, o femeie va ajunge presedintele Romaniei.
Am, ca femeie, doua vesti proaste pentru d-na Paul. Prima este ca discursul feminist s-a demodat in lumea civilizata. A doua este ca intotdeauna si oriunde oamenii sunt mai interesati de tocuri decat de nadragi, ceea ce nu tine de disciminare, ci de natura umana.
Daca te duci spre exemplu la o nunta, nu cred sa te intrebe cineva cum era imbracat mirele, insa toata lumea e curioasa de rochia miresei. Cat despre promisiunea lui Boc, cand va ajunge o femeie presedinte? Cand va merita, caci in acest moment nicio doamna politician nu denota vigoarea si viziunea necesare pentru o asemenea functie.
Vorba lui Ioan Oltean, personaj pe care altfel sunt departe de a-l simpatiza: "niciodata puterea nu s-a dat. Puterea s-a luat. Sa nu asteptati sa va dam noi barbatii puterea, nu o sa v-o dam. Incercati sa o luati!"
Si in ultimii 21 de ani a existat, de fapt, o singura femeie de mare calibru in politica romaneasca. Mona Musca pe numele ei, o femeie extrem de respectata, cu niste scoruri impresionante in sondaje, o femeie care nu s-a declarat niciodata discriminata, nu a avut nicio initativa feminista (din cate imi amintesc), si care a fost doborata de propriile erori, dar si de coalitia transpartinica si dincolo de gen impotriva valorii si a competentei.
Orice politicia
