Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Ura liber-consimţită

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 17 octombrie 2011 ·

Gata. Ne-am liniştit. E limpede. E sigur. E oficial: angajaţii de la postul de televiziune Realitatea îl urăsc sincer pe Traian Băsescu. Sursa: EVZ

Le datorăm scuze: aşadar, nu avea de-a face, cum credeam, cu sunt nişte mercenari, slugoi care execută ordinele şefului, năimiţi, oameni fără conştiinţă. Nu, jurnaliştii de la Realitatea sunt sinceri: dezinformările, "montajele", instigările, campaniile denigratoare ies dintr-un prea-plin al sufletului, nu dintr-un gol al conştiinţei. Ei sunt autentici, sensibili şi responsabili. Ei l-ar urî pe şeful statului indiferent de meseria pe care-ar practica-o. Ei sunt patrioţi şi vigilenţi, veritabile radare umane care amuşină dictatura mai ceva ca scutul de la Deveselu racheta intercontinentală. Onestitatea lor e garantată de persoana cea mai calificată, Sorin Ovidiu Vîntu, despre care putem afirma orice, dar nu c-ar fi nepriceput în a-şi alege cuvintele. Asta cred oameni, cu asta dau în carul cu oale: "Ziariştii de acolo îl urăsc pe Băsescu mai rău decât îl urăsc eu. Simplu. Evident că mi-a convenit. Evident că am fost de acord cu ei, că n-am intervenit. Nu era nevoie să-i împing eu în această luptă." Au trecut câteva zile de la declaraţiile lui Vîntu, dar niciunul din cei vizaţi n-a protestat. Rămâne, aşadar, cum a zis şeful: ei nu sunt ziarişti, ci "luptători". În loc de informaţie corectă ne aruncă în obraz tarte cu materie de hazna. În loc de imparţialitate pompează ură. De altfel, placa veche şi stricată a imparţialităţii nu mai are trecere în lumea noastră. Nimeni nu le neagă dreptul la opinie. Eu însumi sunt subiectiv, pătimaş, nedrept. Numai că eu îmi scriu singur textele şi-mi semnez opiniile, care sunt strict personale. N-am avut niciodată invitaţi în cadrul rubricilor mele, n-am transformat pe nimeni în carne de tun, obligându-i să participe alături de mine ca "ilustratori" ai ideilor mai mult sau mai puţin di

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 30 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 56 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 30 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 23 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 30 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°