Din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, operaţiunile de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii sunt considerate prestări de servicii, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (3) lit. e) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, ca regulă generală, locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care acţionează ca atare este locul unde respectiva persoană care primeşte serviciile îşi are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt furnizate către un sediu fix al persoanei impozabile, aflat în alt loc decât cel în care persoana îşi are sediul activităţii sale economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix al persoanei care primeşte serviciile. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde persoana impozabilă care primeşte aceste servicii îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.

Serviciilor de intermediere prestate de persoana juridică non-UE către societatea din România li se aplică regula generală, întrucât acesta nu se poate încadra pe niciuna dintre excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4)-(8) din Codul fiscal. Potrivit art. 150 alin. (2) din Codul fiscal, taxa este datorată de orice persoană impozabilă, inclusiv de către persoana juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau 1531, care este beneficiar al serviciilor care au locul prestării în România conform art. 133 alin. (2) şi care sunt furnizate de către o persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul României sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 1251 alin