Sunt unul dintre fericiţii care şi-au putut transforma pasiunea în afacere. Merg pe munte aproape la fiecare sfârşit de săptămână, îmi place să pescuiesc ştiucă în Deltă, fac două-trei expediţii pe an. Nu ştiu dacă acest mod de viaţă m-a influenţat profesional, dar în mod cert m-a format ca om.
Nu e nimic mai frumos pe lume decât să cunoşti civilizaţii, oameni şi culturi noi. Mai mult, îmi place noua mea postură din ultimii ani, cea de speaker motivaţional. Oamenii au nevoie să cunoască personaje care şi-au depăşit limitele, iar eu sunt fericit să le împărtăşesc din bogata mea experienţă în domeniu.
Aproape toţi angajaţii mei îmi sunt prieteni de mulţi ani. Toţi sunt oameni de munte, alpinişti cu care am împărţit multe clipe frumoase sau momente grele. Provocarea a fost să reuşesc să despart cele două planuri, cel personal de cel profesional.
Afacere cu şase zerouri
Nu am studii superioare, pentru că, în perioada în care tinerii de vârsta mea începeau facultatea, eu eram nevoit să muncesc pentru a-mi întreţine familia. Mi-am pierdut tatăl când aveam 13 ani şi din acel moment am devenit capul familiei. Glumind, mă gândesc că, dacă fără studii superioare am reuşit să clădesc un business pentru care am avut o ofertă cu şase zerouri, unde aş fi ajuns dacă aş fi absolvit o facultate?
Mai mult, pe diploma mea de bacalaureat scrie „prelucrător prin aşchiere". Primul loc de muncă a fost în uzină, la Griviţa, loc unde am cunoscut oameni extraordinari, pasionaţi de munte, cu care am întemeiat primul nostru club montan, „Brăduţ".
Astfel, la întrebarea „cum am devenit manager?", aş răspunde că aşa cum foamea e cel mai bun bucătar. De nevoie. Şi nu mi-aş spune manager, ci antreprenor. Pe vremea comunismului, eram ghid turistic şi-mi făceam meseria cu echipamentele de la acea vreme, care nu erau cele mai performante. Visam la îmbrăcămintea, încăl
