Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turist german dat dispărut în burta canibalilor

Publicat in Adevarul, luni 17 octombrie 2011 ·

Rămăşiţe umane arse au fost găsite într-o insulă din Arhipelagul Marchizelor. Stefan Ramin, un turist german în vârstă de 40 de ani, a dispărut în urmă cu aproape două săptămâni în timp ce se afla în vacanţă pe Insula Nuku Hiva (Polinezia Franceză) din Oceanul Pacific.

Iubita lui, ­Heike Dorsch (37 de ani), cu care îşi petrecea vacanţa, spune că ultima dată l-a văzut plecând cu un ghid local, pe nume Henri Haiti. El a revenit după puţin timp de la plecare şi i-a spus că Stefan a suferit un accident. A plecat cu ghidul în căutarea iubitului, dar Haiti a legat-o de un copac şi a abuzat-o sexual, susţine femeia, care a reuşit să scape. Ea a alertat autorităţile, care au plecat în căutarea lui Haiti şi a lui Stefan.

Săptămâna trecută, după şapte zile de căutări, au fost găsite rămăşiţe umane arse. Printre acestea se aflau o mandibulă, dinţi şi metal topit, despre care poliţiştii cred că a fost folosit la plombarea dinţilor găsiţi. Aceştia au precizat că aparţinătorul acelor rămăşiţe a fost tranşat în bucăţi mici şi apoi ars.

Miros de carne arsă

Pentru a se confirma că dinţii găsiţi îi aparţin turistului dispărut, resturile au fost trimise la Paris, unde se va face analiza ADN. Între timp, Haiti - despre care presa germană scrie că este un presupus canibal - e căutat de autorităţile locale cărora li s-au alăturat soldaţi din teritoriile franceze vecine.

Potrivit jurnaliştilor germani, surse din rândul anchetatorilor au precizat că cenuşa era împrăştiată pe o rază de câţiva metri pătraţi, în zonă mirosea a carne arsă, iar de jur împrejur erau haine împrăştiate.

Deborah Kimitete, viceprimarul din Nuku Hiva, a declarat pentru un ziar local: „Nimănui nu-i vine să creadă ce s-a întâmplat, aşa ceva nu s-a mai întâmplat la noi, este absolut îngrozitor". Ramin şi iubita sa, originari din Germania, plecaseră într-o călătorie în jurul lumii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 41 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 10 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 10 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°