INOVAŢIE Doamnele amatoare de haine unicat pot scăpa de vizitele dese la probe mergând la Institutul de Cercetare şi Inovare în Textile şi Pielărie unde sunt scanate, iar un designer le închipuie modelul
Fuste cu şliţuri sau volane, sacouri cu umeri umflaţi, rochii în diverse modele, cu spatele gol, cu decolteuri generoase, lungi sau scurte, pantaloni, cămăşi. Alexandra Mocenco, designerul Institutului de Cercetare şi Inovare în Textile şi Pielărie din Capitală, le închipuie pe toate şi face şi cataloage de tendinţe.
Pe câteva manechine din atelier sunt aliniate diverse modele de rochii, cu fermoare, găuri, care mai de care mai speciale. Bucureştenii care vor să aibă haine unicat, dintr-un anumit material sau, pur şi simplu, sunt melancolici după croitorii adevăraţi de altădată, pot veni la Institut, unde funcţionează cel mai modern atelier din ţară.
Raze infraroşii în loc de metru
Hainele ating perfecţiunea pentru că măsurătorile nu mai sunt luate cu metrul de croitorie, ci cu ajutorul unui scanner performant. „Nu trebuie decât să intri înăuntru şi în 12 secunde se face scanarea, iar în alte câteva minute sunt generate pe calculator 150 de dimensiuni ale corpului“, explică inginera Claudia Niculescu.
Doamnele nu mai trebuie să vină de zeci de ori la probe pentru că toate dimensiunile preluate sunt trimise la o firmă din Iaşi, cu care Institutul colaborează, şi sunt create tipare de bază foarte exacte. Clientul îşi alege apoi modelul, se fac tiparele în funcţie de acesta şi asta e tot. „Pentru că sunt atât de multe măsurători, tiparul este ca a doua piele pentru corp“, completează cercetătoarea.
Preţurile iau faţa altor croitorii din centrul Capitalei. Astfel, manopera pentru o rochie de seară nu ajunge la mai mult de 250 de lei, un sacou costă în jur de 100 de lei, iar o cămaşă 50 de lei. „Facem şi reparaţii de articole de îm