Un bărbat de 65 de ani din Statele Unite a fost supus unei operaţii de transplant de mâni ce a durat 12 ore, după ce în 2002 şi-a pierdut atât mâinile cât şi picioarele în urma unei septicemii.
Operaţia, la care a participat o echipă de 40 de chirurgi, asistente, anestezişti, medici rezidenţi şi radiologi, a vut loc săptămâna trecută la Brigham and Women's Hospital, din oraşul american Boston. Bărbatului, pe care o cumplită infecţie sanguină l-a lăsat doar cu partea superioară a braţelor (de la cot în sus) şi a picioarelor (de la genunchi în sus), i-au fost transplantate o pereche de antebraţe de la un donator anomin, informează Foxnews.com.
Pacientul îşi simte degetele
„Este ca şi cum pot zbura”, a declarat Richard Mangino în cadrul unei conferinţe de presă. „Sunt ca o pasăre care şi-a primit aripile înapoi.” Potrivit portalului Boston.com, după operaţie impactul psihologic a fost atât de mare încât bărbatului i-au trebuit două zile pentru a se obşinui cu noile membre. Deşi îşi simte deja încheieturile şi degetele pentru perioade scurte de timp, pacientul va avea nevoie de mai multe luni de reabilitare pentru a-şi putea folosi mânile.
Pentru a proteja identitatea donatorului, conducerea spitalului nu a dorit să facă publică data exactă a operaţiei, însă au declarat că procesul de recuperare decurge bine.