Un nou ciclu economic s-ar întrupa, în România, începând din 2012. Mizând, desigur, pe o nouă fază de avânt. Trenul creşterii economice a pornit deja. Avem şansa unui PIB cu plus în acest an, dar ar putea fi şi unele întârzieri. Mai ales că nu au fost găsite încă soluţii pentru depăşirea stării financiare fragile din acele companii de stat risipitoare de resurse. Mai mult, din cauza vechilor reflexe, de care nu reuşisem să ne rupem total, sectorul privat nu primeşte încă îndeajuns sprijin.
La 31 martie, în acest an, am ieşit din recesiune. Dar doi ani de contracţie, care ne-au dat de furcă fără întrerupere, şi-au lăsat o amprentă dură. S-au închis fabrici, companii din servicii ori din alte sectoare, sute de mii de oameni şi-au pierdut locurile de muncă, salariile au scăzut, viaţa unei mari părţi a populaţiei s-a înrăutăţit. Şocul cel mai dur ni l-a produs despărţirea de iluzii. Să ne amintim că, în România, criza a început cu restrângerea împrumuturilor date de bănci. De aici, inevitabil, am ajuns la ajustarea consumului. De fapt, am ajuns la o încetinire a creşterii bunăstării peste cota veniturilor curente. În plus, societatea românească s-a văzut nevoită să reînveţe că accesul la o bunăstare pe datorie, pe care începusem s-o încropim, nu este posibil fără îndeplinirea unor criterii cu desăvârşire raţionale. Şi nicidecum emoţionale. Mai cu seamă că oferta internă de bunuri şi servicii avea să crească nu încet, ca în cel de-al patrulea trimestru din 2008, ci înregistrând valori negative, ca în 2009 şi 2010. S-a oprit şi fluxul de bani trimişi acasă de românii plecaţi în lume, care tot urca.
Ne-a rămas o unică şansă: Acordul de împrumut cu Uniunea Europeană, FMI şi alţi finanţatori internaţionali. Un document vital. Dar însoţit de mai multe criterii de performanţă. Cel dintâi: scăderea deficitului bugetar, ce făcuse un salt periculos dup
