Printul are mai mulţi cititori decât online-ul, au spus reprezentanţii World Association of Newspapers în cadrul congresului anual. Printul deţine încă puterea la capitolul cititori. Conform estimărilor prezentate în cadrul congresului organizat de World Association of Newspapers (WAN), ziarele tipărite sunt mai populare decât site-urile online, la capitolul audienţă.
Mai precis, publicaţiile tipărite au aproximativ 2,3 miliarde de cititori în întreaga lume, în timp ce 1,9 miliarde de persoane aleg să se informeze de pe internet, au anunţat reprezentanţii World Association of Newspapers, citaţi de AFP.
Cu ocazia celui de-al 63-lea congres, WAN a publicat un studiu intitulat „Tendinţelor evoluţiei presei în lume", alături de alte statistici. Şi în domeniul publicităţii presa scrisă este în avantaj, chiar dacă criza economică a lovit puternic industria. Dacă în perioada 2004-2009 veniturile din publicitate ale ziarelor au scăzut cu un sfert, la nivel mondial, din 2009 până în 2010 rata de scădere s-a diminuat ajungând la 3%.
În 2010, în lume existau 14.853 de titluri, cu circa 200 mai mult, comparativ cu 2009. Pe de altă parte, tirajul global a scăzut uşor, de la 528 milioane de exemplare, în 2009, la 519 de milioane de exemplare în 2010. Aceleaşi date mai arată că tirajul mediu al unui ziar, la nivel global, este de 17.000 de exemplare. Ţara în care se citesc cele mai multe ziare este Islanda, urmată de Japonia.
Ziarele, prezente pe toate suporturile
Jacob Mathew, preşedintele WAN, şi-a exprimat încrederea în viitorul ziarelor tipărite: „Atât timp cât conţinuturile vor fi bune, ziarele vor avea succes". El a mai spus că ziarele trebuie să fie prezente pe toate suporturile - hârtie, internet, tabletă sau telefon mobil -, precizând că nicio formă de distribuţie a conţinutului nu va fi înlocuită de o alta. „Vânzările sunt precum soarele.