Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anunţat, astăzi, că, până la acest moment, nu s-a dispus transferul soţilor Huidu sau al bonei copiilor acestora la Spitalul Universitar Bucureşti. O comisie mixtă examinează, din punct de vedere medical, necesitatea acestui transfer, relatează Mediafax.
Parchetul ICCJ arată că, până în acest moment, nu s-a dispus transferul la Bucureşti al soţilor Huidu sau al bonei, care sunt, în acest moment, internaţi la Spitalul Judeţean Braşov, se arată într-un comunicat de presă.
"O comisie mixtă examinează, din punct de vedere medical, necesitatea acestui transfer. De asemenea, se vor solicita toate actele medicale care îl privesc pe Huidu Şerban. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare", potrivit Parchetului ICCJ.
Astăzi, realizatorul TV Şerban Huidu, soţia acestuia şi bona copiilor celor doi au fost audiaţi de poliţişti la Spitalul Judeţean Braşov, unde sunt internaţi, în cazul accidentul de la Timişul de Sus, soldat cu trei morţi.
Tot astăzi, directorul medical al Spitalului Judeţean Braşov, Adrian Albotă, a anunţat că lui Şerban Huidu îi sunt făcute noi investigaţii medicale, pentru a se stabili dacă poate fi transferat la Bucureşti "în condiţii de siguranţă", precizând că transferul s-ar putea face în câteva ore.
Directorul medical al Spitalului Judeţean Braşov, Adrian Albotă, declara că s-a făcut o solicitare pentru trimiterea unei ambulanţe de la Bucureşti care să îl preia pe Şerban Huidu, pe soţia acestuia şi pe bona copiilor acestora.
"Realizatorul TV Şerban Huidu şi soţia lui vor fi aduşi, cel mai probabil, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, declara pentru Mediafax managerul unităţii medicale bucureştene, Cătălin Cârstoiu.
Medicul Cârstoiu a spus că a fost contactat încă de dumi