Mesajul a fost trimis. Multumesc!

All Blacks peste tot » Noua Zeelandă a învins Australia şi joacă finala cu Franţa

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 17 octombrie 2011 · ·

Noua Zeelandă nu a dat nici o şansă Australiei şi va juca pe 23 octombrie, la Auckland, finala contra Franţei

Hipnotizaţi, parcă, de haka neozeelandeză de la începutul meciului, australienii au încasat imediat un eseu pe Eden Park. În minutul 5, Ma'a Nonu a trecut prin toată apărarea Wallabies şi a făcut fericiţi 60.000 de oameni. Piri Weepu a mai transformat două lovituri de pedeapsă în prima repriză, iar Aaron Cruden a reuşit un dropgol. De partea cealaltă, australienii au răspuns doar prin lovitura de pedeapsă a lui James O'Connor şi dropgolul lui Quade Cooper. La pauză era 14-6 pentru neozeelandezi, australienii reuşind rar să intre în 22-ul All Blacks.

Dominare şi atît

În partea a doua, Australia a riscat mai mult. A fost de multe ori aproape de a ajunge la eseu, dar neozeelandezii s-au apărat senzaţional. Pe tabelă, puncte a pus tot Noua Zeelandă, transformerul Piri Weepu reuşind alte două lovituri de pedeapsă. S-a terminat 20-6, iar Noua Zeelandă a stabilit alte recorduri la Cupa Mondială: peste 2000 de puncte marcate şi 95 de meciuri consecutive în care înscrie cel puţin un eseu.

"All Blacks au arătat că sînt mai mult decît capabili să cîştige Cupa Mondială", a declarat Robbie Deans, antrenorul Australiei, în timp ce tehnicianul Noii Zeelande e foarte mulţumit de evoluţia elevilor săi. "Sînt mîndru de jucători, apărarea a fost excelentă. Mai avem mult de lucru, încă nu s-a terminat. Ce e mai greu de-abia acum urmează", a spus Graham Henry.

26de meciuri oficiale a jucat Richie McCaw împotriva Australiei, stabilind un nou record pentru Noua Zeelandă

764 zile au trecut de cînd Noua Zeelandă a pierdut ultimul meci oficial pe teren propriu

9171 zile au trecut de cînd Australia a cîştigat ultimul meci oficial pe Eden Park Noua Zeelandă nu a dat nici o şansă Australiei şi va juca pe 23 octombrie

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buletinul de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2025, validat de BEC

Ziua Constanta acum 31 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 9 mai 2025, buletinul de vot, pe care se regăsesc numele lui Nicușor Dan și George Simion. Decizia vine după ce Curtea Constituțională a validat rezultatul primului tur al scrutinului prezidențial. As

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 2 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 3 ore
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 2 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Zeci de persoane au ajuns la spital după mușcături de căpușe. Cum te poți feri de insectele periculoase

Adevarul acum o ora
În ultimul timp, zeci de persoane din județul Brașov au ajuns la camerele de gardă ale spitalelor după ce au fost mușcate de căpușe. Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov atrag atenția asupra riscurilor asociate și transmit o serie

Măsura luată de Ungaria după ce Ucraina a arestat pentru prima dată doi agenți care spionau pentru spionajul militar ungar

Libertatea acum 54 minute
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a anunțat vineri expulzarea a doi diplomați ucraineni, în replică la arestarea a doi presupuși spioni ungari în Ucraina, relatează agențiile de presă Reuters și AFP, preluate de Agerpres.

VIDEO Donald Trump, complimente pentru Ursula von der Leyen: „Este cu adevărat fantastică”. Reacția șefei Comisiei Europene

HotNews acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că speră să se întâlnească cu „fantastica” preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul creşterii tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi UE, relatează vineri AFP. „Este

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 5 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum o ora
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 6 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Vremea

București
acum

15°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°