Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Energia, pe podiumul Ligii

Publicat in GAZETA de SUD, luni 17 octombrie 2011 ·

Energia Pandurii Târgu Jiu a reuşit al patrulea succes consecutiv şi al cincilea stagional, urcând pe locul trei în Liga Naţională de handbal masculin, după victoria de pe teren propriu, scor 31-25 (17-13), cu „U“ Transilvania Cluj. Oaspeţii au speculat în startul partidei lipsa de idei în atac a gazdelor şi s-au desprins la 9-5 (‘15). Energia părea să-şi fi pierdut controlul în cele 11 minute fără gol marcat, fiind sancţionată şi pentru o schimbare greşită. Din fericire, Dragomir a început să conteze între buturi şi trupa lui Andrieş a revenit în joc cu cinci goluri fără replică (12-10, ‘25). Chiar dacă a fost eliminat pentru două minute şi antrenorul Liviu Andrieş, echipa sa a intrat cu patru goluri la pauză (17-13). La reluare, pe fondul celor 11 intervenţii ale lui Dragomir, extremele Apolzan şi Asoltanei, 18 goluri împreună, au lovit mortal pe contraatac şi Energia şi-a asigurat lejer victoria. „Am început mai greu, dar am găsit soluţia salvatoare. Am schimbat sistemul de apărare şi am reuşit să revenim în joc. Se vede că încet-încet facem o echipă pe care mi-o doresc eu, cu o apărare foarte agresivă şi o faza a doua mortală“, a declarat antrenorul Liviu Andrieş. De remarcat evoluţia tânărului Răzvan Mledenciu, care l-a suplinit pe Ionuţ Mazilu, accidentat. La Energia au jucat: Dragomir (18 intervenţii), Rădulescu (2 intervenţii), Motoi - Păiuş (3 goluri), V. Popescu (1), Apolzan (10), Asoltanei (8), Ilieş (2), Geică, Mledenciu (3), Udriştoiu, Enache (1), Şandru, Giotoiu (1), A. Popescu (1), Mazilu (1).

Vin şi banii

Rezultatele echipei vor fi răsplătite, dar cu întârziere, anunţă preşedintele secţiei de handbal a clubului Energia, Gore Popescu. „Suntem cu o lună în urmă şi probabil o să mai rămânem cu o lună în urmă, o să ne înţeleagă şi băieţii până o să reuşim să ne punem la punct. Dacă acţionarii şi membrii fondatori se ţin de promisiun

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

FRF face primele declaraţii despre incidentele de la meciul România – Kosovo

Mediafax acum o ora
FRF şi-a exprimat „profunda dezamăgire” faţă de comportamentul delegaţiei Kosovo şi al jucătorilor adverşi în timpul meciului de vineri seara. „Considerăm că acuzaţiile venite dinspre echipa oaspete sunt nefondate şi credem cu fermitate că acţiunile

Președinții Joe Biden și Xi Jinping se întâlnesc pentru ultima dată în cadrul forumului APEC, pe fondul tensiunilor între SUA și China FOTO

Ziare.com acum 35 minute
Președintele american Joe Biden și liderul chinez Xi Jinping vor avea sâmbătă, 16 noiembrie, în Lima, Peru, o întâlnire pe marginea summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific), marcând ultima discuție a celor doi lideri înainte de preluarea

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 4 ore
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Victor Negrescu, negociator şef PE: Am finalizat bugetul UE pentru anul 2025

Mediafax acum 3 ore
Eurodeputatul Victor Negrescu anunţă că a obţinut, în această dimineaţă, după zeci de ore de negocieri, acordul interinstituţional cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025, care prevede alocări în valoare de aproape 200 de miliarde de

Cazul băiatului de 16 ani mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu: Chirurgi din spital fără specializare chirurgie pediatrică au operat anul acesta zeci de copii cu vârste peste 7 ani

News.ro acum o ora
Zeci de copii cu vârste peste şapte ani au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale, în cursul acestui an, în cele două secţii de chirurgie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, acelaşi spital unde un chirurg a refuzat să opereze un ado

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Ciucă: „Sunt un candidat cu profesie, nu un candidat de profesie/ Contracandidații mei se portretizează așa cum sunt, nu așa cum trebuie”

HotNews acum 4 ore
Președintele PNL Nicolae Ciucă a afimat, la întâlnirea regională a PNL de la Timișoara, că „binomul PSD-AUR” recurge la „mașiniațiuni” astfel încât alegerile prezidențiale să fie câștigate de către cei care „puterea totală” în România. „Eu nu sunt c

„Ucraina trebuie să facă totul pentru a pune capăt războiului anul viitor”, susține președintele Zelenski

Ziare.com acum 42 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a spus că Ucraina trebuie să facă tot posibilul pentru a se asigura că războiul cu Rusia se încheie anul viitor, prin diplomaţie, comentând într-un moment decisiv, după câştigarea alegerilor prezidenţiale americane de

Expoziţia „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” s-a deschis la Muzeul Naţional de Artă Timişoara - FOTO

News.ro acum 3 ore
O nouă expoziţie - eveniment, „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” a fost deschisă.sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, după ce în anul 2023, anul Capitalei Europene

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

4°/7°
dum.

5°/10°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°