Scriitorul şi poetul Octavian Blaga, redactor al publicaţiei "Zodii în cumpănă", editată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, a reuşit să acceadă în finala Premiilor internaţionale Rolex, "Rolex Awards for enterprise 2012", un concurs organizat de cunoscuta companie elveţiană producătoare de ceasuri, la care se vor decerna premii de peste 100.000 de dolari.
Potrivit unui comunicat transmis luni de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, proiectul lui Octavian Blaga a fost ales din peste 3.500 de lucrări şi vizează aspecte mai puţin cunoscute de medicină tradiţională românească din Bihor.
Câştigătorii vor fi anunţaţi în cursul anului viitor, concursul având loc o singură dată la doi ani, iar premiile se vor decerna la New Delhi, în cadrul unei ceremonii.
"Premiile recompensează proiecte inovatoare în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi medicinei, ştiinţei şi tehnologiei, culturii tradiţionale şi patrimoniului istoric", se arată în comunicatul Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor
Programul "Rolex Awards for enterprise" îi sprijină şi încurajează pe vizionarii ale căror proiecte aduc beneficii comunităţilor în care trăiesc şi întregii lumi şi a fost creat în 1976 pentru a comemora a 50-a aniversare a cronometrului Oyster, primul ceas etanş din lume.
De atunci, au fost acordate 115 premii candidaţilor din 42 de ţări cu proiecte implementate în peste 60 de state.
Octavian Blaga este scriitor, poet şi jurnalist, autorul mai multor plachete de versuri (în română şi engleză), a unui volum de călătorii în Statele Unite ale Americii şi a mai multor studii etnografice. A fost redactor şef adjunct, apoi redactor şef la cotidianul "Informaţia de Vest" şi a scris şi câteva scenarii de film. Actualmente, conduce pub