Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii au dat iama în chifle și franzele

Publicat in GAZETA de SUD, luni 17 octombrie 2011 ·

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, împreună cu colegii lor din Calafat au organizat sâmbătă, între orele 6.00 şi 11.00, o acţiune pentru combaterea ilegalităţilor comise de persoanele care au firme de morărit sau panificaţie. Oamenii legii au „călcat“ 15 unităţi economice de morărit şi panificaţie din Craiova, Calafat, Filiaşi şi Segarcea şi au dat amenzi în valoare totală de 112.500 de lei în baza Legii privind protejarea populaţiei împotriva activităților comerciale ilicite. Pe lângă amenzile aplicate administratorilor firmelor găsite în ilegalitate, poliţiştii doljeni au confiscat mărfuri în valoare de aproape 13.000 de lei, printre care 1.755 de pâini, 500 de chifle, peste 7.000 de kilograme de făină, 2.500 de kilograme de grâu şi 840 de kilograme de tărâţe.

În general, oamenii legii au descoperit produse de panificaţie, grâu şi făină pentru care patronii firmelor nu au putut prezenta documente de provenienţă. Potrivit poliţiştilor, la SC Contract Com SRL din Craiova, societate administrată de Cristina Licşor, de 44 de ani, au fost găsite în gestiune 495 de franzele şi 500 de chifle, care urma să fie comercializate, însă care nu aveau documente de provenienţă.

La o moară din comuna Maglavit, administrată de Ilie Surdu, de 43 de ani, oamenii legii au găsit 2.500 de kilograme de grâu care urma să fie procesat, pentru care însă bărbatul nu avea documentele de provenienţă. În acest caz s-a aplicat o amendă în valoare de 20.000 de lei. La ultima acţiune de acest fel făcută de ofiţerii de la Investigarea Fraudelor şi comisarii Gărzii Financiare Dolj au fost controlate 14 unităţi comerciale şi au fost date amenzi în valoare de 40.000 de lei. În plus, au fost confiscate produse de panificaţie şi făină în valoare de aproape 10.000 de lei. Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 41 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Bolojan anunță cum va fi stabilit impozitul pe locuințe de la anul. „Pentru București ar trebui să se plătească un impozit puțin mai mare”

HotNews acum 41 minute
Impozitul pe proprietate, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, va fi stabilit prin consultare cu primăriile și va lua în considerare atât suprafața, cât și zona și tipul de localitate în care se află, astfel încât să reflecte cu acuratețe

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°