La 1 noiembrie intră în vigoare OUG 5/2011, conform căreia şoferii sunt obligaţi să îşi doteze maşinile cu anvelope speciale pentru sezonul rece. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, şoferii care nu se conformează riscă amenzi între 2.500 şi 4.000 de lei.
Ce trebuie să ştie conducătorii auto este faptul că şi anvelopele „all season“ sunt valabile, dacă sunt inscripţionate cu „M + S“, „M.S“ sau „M & S“, acestea fiind o prescurtare de la cuvintele „mud“ (noroi în engleză) şi „snow“ (zăpadă).
„Cele de iarnă sunt mai sigure“
Poliţiştii atrag atenţia că vor fi amendaţi doar dacă sunt depistaţi că circulă cu cauciucuri de vară atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei. Acestora li se va reţine certificatul de înmatriculare şi li se va elibera o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie. Dealerii de anvelope spun că în ultimele două luni au crescut comenzile.
„Noi le recomandăm şoferilor să cumpere cauciucuri pentru iarnă, pentru că sunt mult mai sigure pe zăpadă. Şi cele «all season» sunt bune dacă au acele inscripţii, dar recomandate sunt cele speciale pentru iarnă“, a spus unul dintre dealerii de anvelope. Andrei Gălman, de 25 de ani, deja şi-a luat cauciucuri pentru sezonul rece. „În vară au fost mai ieftine, acum am văzut că au mărit preţurile“, a spus tânărul şofer.
Cauciucurile semiuzate, de până la zece ori mai ieftine decât cele noi
În magazinele de piese auto din Zalău, preţul unui cauciuc de iarnă variază, în funcţie de dimensiune, între 100 (un cauciuc pentru maşinile Dacia) şi 600 de lei (cele pentru SUV-uri, care, de regulă, se aduc doar pe bază de comandă). Semnificativ mai ieftine sunt cauciucurile semiuzate, ce pot fi cumpărate la preţuri şi de 10 ori mai mici de la vulcanizări. . „În funcţie de gradul de uzură şi de dimensiuni, vindem un cauciuc de iarnă cu preţ