Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO FABULOS! Are 100 de ani şi a intrat în cartea recordurilor după ce a terminat o cursă de maraton

Publicat in Pro Sport, luni 17 octombrie 2011 ·

La 100 de ani (împliniţi la 1 aprilie anul acesta), Fauja Singh, un britanic de origine indiană şi religie sikh, a devenit cel mai vârstnic alergător care a reuşit să termine o cursă de maraton.

Duminică, în cadrul competiţiei desfăşurată la Toronto, Singh (al cărui prenume înseamnă Soldatul) a reuşit să parcurgă cei 42 de km ai cursei într-un timp de opt ore, relatează CBC. Pentru această performanţă el a intrat în Cartea Recordurilor, informează alerg.ro.

Vădit obosit la sfîrşitul alergării, Fauja Singh a avut totuşi nevoie doar de un masaj uşor şi de câteva minute de odihnă pentru a-şi reveni şi a participa la o conferinţă de presă improvizată.

Singh s-a apucat de alergare acum două decenii, după ce şi-a pierdut soţia şi copilul. Maratonul de duminică a fost cel de-al optulea la care a participat, primul terminîndu-l la vîrsta de 89 de ani. Cel mai bun timp al său a fost de 5 ore şi 40 de minute, realizat la vârsta de 92 de ani.

Pentru la anul Fauja Singh îşi doreşte să fie unul dintre purtătorii torţei olimpice ce va duce flacăra la Londra.

Recordul de cea mai vârstnică femeie ce a terminat un maraton este deţinut din martie de către americanca Gladys Burrill, care la 92 de ani a alergat în Honolulu, reuşind să treacă linia de sosire după 9 ore şi 53 de minute. O persoană extrem de activă toată viaţa - a fost pe rând pilot de avioane, alpinistă şi călăreaţă - Gladys Burrill a alergat primul său maraton la vârsta de 86 de ani.

Şi ultima despre senectute şi maraton… La 10 aprilie, la Rotterdam, Ed Whitlock a stabilit un nou record la maraton la grupa de vârstă 80-84 de ani. Canadianul a alergat cursa în 3 ore şi 25 de minute.

MEDIAFAX

La 100 de ani (împliniţi la 1 aprilie anul acesta), Fauja Singh, un britanic de origine indiană şi religie sikh, a devenit cel mai vârstnic alergător care a reuşit să termine o cursă

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 11 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 7 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 6 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 4 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°