Ministrul Teodor Baconschi i-a transmis ambasadorului olandez, Tanya van Gool, că Bucureştiul cere flexibilizarea poziţiei privind aderarea la Schengen, şeful diplomaţiei spunând pe de altă parte că restricţiile suplimentare impuse muncitorilor români în Olanda sunt fără fundament economic.
Mesajele au fost transmise de ministrul Teodor Baconschi, luni, când a primit-o pe Tanya van Gool, cu prilejul încheierii misiunii acesteia ca ambasador al Olandei la Bucureşti.
Potrivit unui comunicat MAE, principala temă de discuţie a celor doi diplomaţi a fost aderarea României la Spaţiul Schengen. Ministrul Baconschi a evidenţiat relaţiile bune existente între cele două state, în special în domeniul economic, solicitând însă flexibilizarea poziţiei autorităţilor olandeze în procesul de aderare a României la Spaţiul Schengen.
Principalul argument prezentat de Baconschi a fost necesitatea respectării de către Olanda a angajamentelor şi regulilor europene, "în special în contextul actual, dominat de lipsa de încredere în viitorul UE şi de accentuarea tendinţelor centrifuge", susţine MAE.
"România a acţionat responsabil şi european şi solicită o atitudine similară din partea factorilor de decizie olandezi", a arătat ministrul Teodor Baconschi, potrivit comunicatului citat.
Totodată, Teodor Baconschi a subliniat caracterul excepţional al opoziţiei Olandei, pe fondul existenţei unei majorităţi favorabile României la nivelul statelor membre Schengen.
El şi-a exprimat speranţa că blocajul politic existent va fi depăşit prin iniţierea unui dialog capabil să genereze soluţii. În acest context, ministrul Baconschi a solicitat organizarea de consultări deschise şi pragmatice, alături de Bulgaria şi cu parteneri europeni precum Franţa şi Germania, pentru stabilirea unui calendar ferm al aderării.
El a apreciat că apropiata vizită a premierului olande