Zece localităţi din ţară, care dispun de factori naturali de cură, au fost ridicate la statutul de staţiune balneară şi balneoclimatică, printr-o hotărâre de guvern publicată zilele trecute. Buziaşul, una dintre cele mai vechi şi mai renumite staţiuni balneoclimatice din România şi singura staţiune de interes naţional din vestul ţării, care are ca profil terapeutic bolile cardiovasculare, nu a primit, oficial, acest statut. Şi asta întrucât Consiliul Local nu a trimis Ministerului Sănătăţii actele care să-i certifice valoarea…
Zece localităţi, certificate
Pe baza propunerilor şi hotărârilor Consiliilor Locale, precum şi a referatelor întocmite de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, s-a decis că îndeplinesc condiţiile necesare acordării statutului de staţiune balneoclimatică sau balneară Băile Olăneşti, Covasna, Băile Felix, Sovata, Techirghiol, Amara, Băile Herculane, Băile Govora, Călimăneşti-Căciulata şi Ocna Sibiului. Aceste localităţi şi areale sunt situate în zone cu factori climatici benefici, cu condiţii pentru asigurarea menţinerii şi ameliorării sănătăţii şi/sau a capacităţii de muncă, precum şi a odihnei şi reconfortării.
Afecţiunile care pot fi tratate prin cure balneare sunt bolile neurologice, ginecologice, profesionale, endocrine, metabolice şi de nutriţie, bolile aparatului locomotor, afecţiunile respiratorii, afecţiunile O.R.L., cele reumatismale, afecţiunile cronice, degenerative şi abarticulare, cele cardiovasculare, afecţiunile dermatologice şi afecţiunile hepatobiliare.
Factorii naturali terapeutici, care pot contribui la vindecarea sau ameliorarea acestor boli sunt apele minerale termale clorurosodice, bicarbonatate, sulfuroase, iodate, apele oligominerale hipo şi hipertermale, apa magneziană, apele sărate de mare concentraţie, nămolul saprope