Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, spune, într-un interviu pentru EVZ, că este nevoie de mai mult curaj pentru apărarea intereselor conaţionalilor noştri. Sursa: AGERPRES
Situaţia lucrătorului român de peste hotare şi proiectul de lege privind votul prin corespondenţă s-au numărat printre temele dezbătute la Forumul Românilor de Pretutindeni, organizat la Bucureşti, în perioada 30 septembrie - 1 octombrie.
Secretarul de stat Eugen Tomac este convins că votul prin corespondenţă va obliga clasa politică "să servească poporul român".
EVZ: Aţi organizat recent, la Bucureşti, Forumul Românilor de Pretutindeni. Care au fost concluziile dezbaterilor la care au fost prezenţi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai asociaţiilor românilor din afara graniţelor ţării?
Eugen Tomac: Aş începe prin a spune că prin această acţiune am urmărit să punem în evidenţă câteva aspecte importante ce ţin de relaţia statului român cu românii aflaţi peste hotare. În primul rând, vreau să menţionez că avem două categorii de români şi aici mă refer la românii plecaţi din ţară, care formează diaspora tradiţională şi la românii care locuiesc în vecinătatea imediată: Basarabia, nordul Bucovinei sau sudul Basarabiei, valea Timocului, românii din Ungaria, Bulgaria. Aceştia nu mai trebuie confundaţi cu cetăţenii români plecaţi din ţară, deoarece majoritatea nu sunt cetăţeni români şi se află în acele ţinuturi de când există poporul român.
Desigur, am discutat în cadrul Forumului Românilor de Pretutindeni despre situaţia lucrătorului român peste hotare, despre drepturile pe care le au cetăţenii noştri în statele UE. Aş aminti aici faptul că, recent, Ministerul Muncii a lansat o linie telefonică gratuită, unde românii din Spania pot alerta autorităţile române, în cazul în care există excese în ceea ce priveşte statutul lor