Iaşiul e chiar mai frumos decât mi-am închipuit. Are un iz senzaţional ca în romanele sadoveniene- mănăstiri superbe, zăngănit de clopote, oameni evlavioşi. Şi un aer pur, un duh al Răsăritului de-ţi vine să-l mănânci. Se ştie că la Mica Unire, prin 1859, s-a stabilit ca Bucureştiul să fie capitala mică a Principatelor Unite. Pentru a mângâia orgoliul rănit al moldovenilor se hotărâse ca măcar Mitropolia să fie la Iaşi, dar până la urmă, sediul Bisericii Ortodoxe Române tot pe Dâmboviţa s-a mutat.
Am ajuns la Iaşi să mă reculeg la moaştele Sf. Parascheva, la invitaţia lui Dan Diaconescu. M-a rugat să-l însoţesc în calitate de cunoscător al celor bisericeşti. N-am putut să refuz - de fapt, nu pot să refuz pe nimeni, mai ales când e vorba de Biserică. Am fost cu liderii PSD la Sibiu, iar cu Cosmin Guşă, când era preşedintele plin, la Mănăstirea Roşia. Nu fac politică, dar când e vorba de biserică, mă implic. Cred că m-aş duce şi cu Ion Iliescu în folosul bisericii, deşi este de notorietate că-l dispreţuiesc profund pe acesta. Un suflet salvat e mai important decât tot aurul din lume. Bine, acum, la ce baie de mulţime am făcut cu Dan Diaconescu nu o să mă creadă nimeni că nu m-am înscris în Partidul Poporului. Nu-s vreo mare vedetă, dar coada de peste patru kilometri m-a impresionat. Câtă credinţă! Spre marea mea surpriză, moldovenii l-au primit pe Diaconescu în delir. Semn că partidul pe care îl construieşte nu-i deloc o făcătură şi că lumea vrea o schimbare. E disperată de actuala clasă politică.
Dar, în primul rând, au cucerit moldovenii. Noi, miticii ăştia din Capitală, folosim în mod jignitor termenul de moldovean. În realitate, moldovenii au o curăţenie sufletească enormă. Şi o inimă imensă, ca o mămăligă caldă. Ospitalieri până la sacrificiu şi cu o limbă melodioasă parcă miere. M-am îndrăgostit de Moldova. De Moldova lui Creangă şi Eminescu, de Mo
