Noua Zeelandă şi Franţa îşi vor disputa titlul mondial de rugby, într-o întâlnire care va reedita ultimul act de la CM 1987. Fiind superiori valoric şi beneficiind de avantajul terenului propriu, neozeelandezii pornesc categoric cu prima şansă, dar francezii evoluează mai bine atunci când previziunile sunt împotriva lor.
Noua Zeelandă şi Franţa s-au întâlnit până acum de 50 de ori. All Blacks au învins de 37 de ori, Franţa de 12 ori, iar un meci s-a terminat la egalitate. Cu un total de puncte marcate în jocurile directe de 1.234 la 665 şi o medie pe meci de 24 la 13, Noua Zeelandă este într-un avantaj clar. Totuşi, Richie McCaw şi colegii săi au o revanşă de luat în faţa francezilor. Aceştia i-au eliminat, în mod cu totul surprinzător, în „sferturile" Campionatului Mondial din 2007. Neozeelandezii conduceau atunci cu 13-3 la pauză, dar au pierdut la final, 18-20, în faţa unei formaţii pe care în acel an o învinseseră detaşat în două meciuri amincale, 42-11 şi 61-10.
All Blacks au trecut uşor de Franţa şi în grupele actualului turneu final, 37-17. Şi nu a fost singura înfrângere a francezilor în competiţia curentă. Les Bleus s-au înclinat şi în faţa statului Tongon, scor 14-19.
Cameleonul din Hexagon
Toate aceste statistici pun însă o mai mare presiune pe umerii neozeelandezilor, de la care mulţi suporteri vor aştepta în finală nu doar o victorie, ci şi un scor sever, care să-i pună pe francezi la locul lor. Iar tocmai aici este problema. Les Blues au arătat încă o dată, în Noua Zeelandă, că sunt o echipă imprevizibilă şi norocoasă. Prima calitate şi-au demonstrat-o în jocul din „sferturi" împotriva englezilor, rivalii tradiţionali. Contrar a ceea ce arătaseră în precedentele 4 meciuri, Les Bleus s-au apărat exact şi au păstrat mult posesia balonului, învingând cu 19-12 într-o partidă în care englezii au punctat prima oară abia în minutul 55.