Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 întrebări pentru guvernul Boc la construcţia bugetului

Publicat in Ziarul Financiar, luni 17 octombrie 2011 ·

Executivul încă nu a prezentat public bugetul de stat pe 2012.

Bugetul de stat, cel mai important act al unui an fiscal, nu a fost finalizat în termenul legal de 15 octombrie şi va ajunge, din nou, cu întârziere în Parlament, guvernul Boc ţinând astfel pe loc toată economia în condiţiile în care oamenii de afaceri nu ştiu pe ce indicatori macroeconomici pot să se bazeze anul viitor.

Executivul nu poate să-şi facă bugetul pe 2012 fără indicaţiile misiunii FMI care vine la Bucureşti de-abia pe 25 octombrie, astfel că

şi-a asumat încă o dată încălcarea obligaţiei legale de a trimite proiectul în Parlament până la jumătatea acestei luni, astfel încât să existe timp suficient de dezbatere.

După ce FMI a anunţat înjumătăţirea prognozei de creştere economică la circa 2%, Ministerul Finanţelor trebuie să refacă schiţele proiectului de buget pe anul viitor. Ajustarea în jos a creşterii economice va antrena o diminuare a veniturilor bugetare şi, în consecinţă, ajustări pe partea de cheltuieli. Scenariul recăderii în recesiune a revenit, inducând un nou val de pesimism în mediul de business.

Din cauza riscurilor de contagiune cu problemele economiilor din zona euro, BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, a tăiat din nou prognoza de creştere economică pe 2012 cu un punct procentual, de la 2,9% la 1,9%, în timp ce perspectiva pentru 2013 a fost ajustată negativ de la 3,6% la 2,8%.

Guvernul nu este însă capabil să iasă pe piaţă cu nişte previziuni pe care să le şi justifice şi cărora să le dea credibilitate şi aşteaptă să vină experţii de la FMI şi CEsă-i facă socotelile şi să-i confecţioneze un buget.

Bugetul este aşteptat cu sufletul la gură de oamenii de afaceri pentru a avea un reper în construcţia propriilor bugete aferente anului viitor. Fără să ştie pe ce indicatori macro se bazează bugetul ţării şi care sunt premisele avute în v

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 3 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 55 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/33°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°