Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga către Boc: "Eu nu am ieşit în presă şi nu v-am criticat deciziile, dar nu mai puteţi continua aşa!"

Publicat in Adevarul, luni 17 octombrie 2011 ·

UPDATE Mişcarea populară, banii alocaţi de Guvern teritoriului, remanierea şi comunicarea defectuoasă din partid au fost cele mai arzătoare probleme ridicate de senatori în faţa premierului care i-a ascultat aseară pe fiecare în parte, într-o şedinţă care s-a terminat aproape de miezul nopţii. Atacul a fost susţinut de garda veche ai cărei reprezentanţi din Senat îi şi ceruseră lui Boc să vină să le dea explicaţii.

Potrivit unor surse participante, la întrebările care l-au pus în dificultate, premierul nu s-a ferit să "înţepe" şi el: "La Senat nu puteţi strânge 70 de voturi pentru a trece legile, dar cu pretenţii ştiţi să veniţi",le-a replicat premierul senatorilor care i s-au plâns şi de proasta comunicare pe care o au atât cu reprezentanţii Executivului, cât şi cu membrii conducerii centrale.

Critici pe tema implicării Ioanei Băsescu în Mişcarea Populară

Senatorul Radu F. Alexandru a încercat să lămurească şi "nebuloasa Mişcare Popluară" arătându-şi nemulţumirea în legătură cu procedura înregistrării acestui proiect sub semnătura Ioanei Băsescu. "Nici el nu ştie nimic. Aşteaptă ordinele de la Cotroceni", a fost concluzia unuia dintre senatori, după răspunsul ambiguu dat de premier pe această temă.

Nici Radu Berceanu şi nici Vasile Blaga nu au avut o intervenţie favorabilă pe această temă. "Aveţi grjă cu Mişcarea Populară. Unele partide ar putea să ne tragă în jos", a spus Blaga, potrivit unor surse.

Vasile Blaga a mai spus că mult trâmbiţatele remanieri au ajuns în presă, dar premierul nici nu s-a sinchisit să pună capăt zvonurilor "dacă tot nu avea de gând să le facă".

"Eu nu am ieşit în presă şi nu am criticat deciziile dvs tocmai pentru a nu crea probleme Biroului Permanent Naţional, dar nu puteţi continua pe aceeaşi linie", i-a transmis fostul secretar general.

Boc: "Bani s-au dat şi se vor mai da. Să nu credeţi că am şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 33 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 29 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°