Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dedicat, demascat, anulat: Concurs pe post, "croit" după dosarele candidaţilor

Publicat in Bihoreanul, luni 17 octombrie 2011 ·

Se zice că satul e locul unde niciun secret nu poate fi păstrat, căci toată lumea cunoaşte pe toată lumea. Aşa s-a întâmplat şi la şcoala din Roşia, unde a fost scos la concurs postul de secretar, dar criteriile de participare au fost schimbate, culmea, după evaluarea dosarelor candidaţilor!

Culmea e că deşi la concurs s-au înscris cinci doritori, directorul şcolii o dă la întors: a greşit, spune el, pentru că anunţul de dinainte ar fi fost restrictiv şi n-ar fi permis o concurenţă reală. În spatele pretextului, însă, e aceeaşi veche bănuială, că omul pregătise postul pentru cineva anume, iar candidaţii deja înscrişi i-au stricat socoteala...

Condiţii minime

La începutul lunii septembrie, şcoala cu clasele I-VIII din comuna Roşia a scos la concurs postul de secretar, întrucât actuala secretară se pensionează. Unitatea are personalitate juridică, aşa că are dreptul să organizeze singură concursurile pentru posturile auxiliare, cum e şi cel de secretar, şi tot singură poate decide câştigătorii, fără girul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

În anunţ se precizau datele concursului şi criteriile de selecţie, între care diploma de bacalaureat sau de absolvire a unei facultăţi, cunoştinţe de operare pe calculator şi competenţe de comunicare. În plus, anunţul preciza că vechimea minimă de trei ani într-o funcţie similară nu era obligatorie, dar constituia un avantaj la evaluarea dosarelor, adică la etapa premergătoare probei scrise şi interviului.

Simona Magda a fost unul dintre candidaţii înscrişi la concurs. E orădeancă, dar părinţii ei locuiesc în Roşia, aşa că tinerei de 31 de ani i-ar conveni un loc de muncă acolo, mai cu seamă că şi fetiţa ei învaţă la aceeaşi şcoală. În plus, avea şi avantajul vechimii în domeniu, în prezent lucrând tot ca secretară, în sectorul privat.

Şanse pentru mai mulţi

La câteva zile după cea în care trebu

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia

Ziua Constanta acum 14 minute
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat marți că poliția din Grecia l-a reținut pe oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, potrivit G4Media.ro Plahotniuc a fost condamnat pentru corupție în Moldova și e dat în urmărire generală. El a fost lid

Cod Roșu de caniculă în București și județul Ilfov! A fost transmis mesaj Ro-Alert

Ziua Constanta acum 26 minute
În contextul emiterii avertizarii meteorologice cod roșu, valabilă pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă în perioada 22.07.2025, ora 10:00 - 23.07.2025, ora 10:00, privind temperaturi maxime între 40 și 41 de grade, disconfort termi

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 2 ore
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Kaufland România lansează, în premieră națională, programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

HotNews acum 18 minute
Kaufland România, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, lansează în premieră în România programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională în cadrul Facultății de Științe Economice – un proiect educațional cu

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Studiu la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara: Peste 80 la sută dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate de boală

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când este vorba despre o boală oncologică, şi locul al doilea ca incidenţă. În fiecare an, în România sunt depistate p

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 48 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

25°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°