Codul Comercial a fost partial abrogat la 1 octombrie 2011, restul prevederilor urmand a fi abrogate la momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 134/2010 (noul Cod de Procedura Civila) si a Codului maritim, date care nu sunt inca stabilite.
Noul Cod civil promoveaza conceptia monista de reglementare a raporturilor de drept privat. Cu alte cuvinte, acelasi act normativ va incorpora quasi-totalitatea reglementarilor privitoare la persoane, relatii de familie si relatii comerciale, precum si dispozitiile de drept international privat (care privesc raporturile juridice avand un element de extraneitate - spre ex: una din partile contractului nu este de origine romana sau locul executarii contractului se afla in afara Romaniei). Aceste reglementari fac, actualmente, obiectul unor legi distincte (Codul Familiei, Codul Comercial, Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept international privat), ce vor fi abrogate, total sau partial, dupa caz, de la intrarea in vigoare a noului Cod Civil.
Data fiind conceptia monista reflectata in noul Cod Civil, acesta va acoperi reglementarea atat a raporturilor dintre persoane ca subiecte ale relatiilor sociale personale, cat si a relatiilor sociale cu continut patrimonial, indiferent de domeniul de drept in care se manifesta acestea (comercial, muncii, financiar, funciar etc.). Drept urmare, normele de drept cuprinse in noul Cod Civil vor reprezenta dreptul comun pentru toate domeniile de reglementare avute in vedere si care intra sub incidenta acestuia.
Cu toate acestea, trebuie subliniat ca reglementarea anumitor materii (precum societatile comerciale, activitatea bancara, insolventa, protectia consumatorului, etc.) raman in principiu supuse legilor speciale.
La nivel terminologic, notiunile de comerciant si de acte sau fapte de comert vor disparea, fiind inlocuite cu "p