Moto:

„Cei cu inima mioapă

Îl hulesc, dar spune-le-oi,

Eminescu nu e-n groapă,

Eminescu e în noi”.

D. Vasile Delceanu

După ce a importat vechituri expirate, contrafaceri periculoase, sclipici occidental, atentând en-gros la sănătatea trupului, am trecut la importul de mediocritate sforăitoare, violenţă deşănţată, obscenitate impardonabilă, prefăcute în best-seller-uri, filme, tablouri etc., ce pângăresc en-gros sanitatea spiritului.

Ai noştri (creatori) aflaţi, şi aşa, pe locuri „neeligibile” în topul valorilor occidentale, au fost trecuţi direct la index, denumiţi, ca-n cazul celui mai cel mai dintre noi, împăratul rostirii şi regele publicisticii, Mihai Eminescu, devenit „cadavrul nostru din debara”.

Fusesem catalogaţi, ca ţară, drept haznaua Europei, iar ca popor, un stupid second-hand, aşa încât nu ne mai trebuia, nouă erijaţilor în creatori de şcoală şi dătători de linie, să confirmăm, din interior, ucigându-ne liderii şi memoria duşilor.

Dacă, mai ieri, ianuarie era acaparat de două aniversări ale celor mai iubiţi născuţi în toi de iarnă (Elena, în ziua de Sfântul Ioan, şi Nicolae, la două zile după Mica Unire), aşa încât Luceafărul, sosit pe lume la 15 ghenar, era dat uitării sau sărbătorit la comun cu membrii cuplului conducător, azi este altfel. Mai rău : în ianuarie se invocă (dacă se întâmplă) faptul că Eminescu trebuie „regândit şi reevaluat” aşa încât e demn de... estompare şi stigmatizare, fiind catalogat (de cine?) un Antonescu al spiritului!

Ei bravos! Culmea e că şi eu sunt de acord că Poetul Naţional cel nepereche, catalogat de criticul nepereche George Călinescu, a fost şi va rămâne mareşalul literaturii române, dictatorul rostirii naţionale, sfântul martir creştin al iubirii de naţie.

Ce premoniţie în vorbele sale recitate în clasele primare : „Laudele lor, desigur, m-a