Teoretic, în funcţie de numărul de infracţiuni produse într-un an la suta de mii de locuitori, judeţul Brăila stă chiar bine, cu puţin peste 1.000 de infracţiuni. În general, cam în toate judeţele situaţia arată mai bine decât s-ar putea crede. Şi prin statisticile Poliţiei lucrurile se încadrează în limite optimiste chiar, numărul infracţiunilor fiind în scădere.

Cel puţin la capitolul infracţiunilor "clasice": omoruri, tâlhării, violuri, vătămări corporale, furturi etc. Aaa, dacă proxenetismul, reţelele de trafic de persoane, constituirea în grupuri de crimă organizată, evaziunea fiscală, traficul de influenţă, asocierea în scopul săvârşirii de infracţiuni, taxele de protecţie ori exploatarea persoanelor ar constitui infracţiuni, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Pardon, astea chiar sunt infracţiuni, dar de fapt nu au loc în România.

Nu ştiu de ce, săptămâna trecută, Poliţia germană, prin Interpol, a dat iama în palatele unor rromi din Timişoara, cetăţeni onorabili, de altfel, să-i întrebe de averi, de ocupaţia lor şi de modul în care şi-au dobândit bunurile. Cum nu înţeleg de ce, din când în când, nişte poliţişti de prin Spania, Italia sau Marea Britanie descoperă adevărate reţele internaţionale de criminalitate organizată, care pornesc din România. Nişte răutăcioşi care nu vor să creadă statisticile Justiţiei române. Şi când zic Justiţie mă refer la Poliţie, Parchet şi toate tipurile de instanţe autohtone.

Cetaţeni onorabili prin statistici devin brusc suspectaţi de poliţiile altor state sau când se întâmplă ca un caz să ajungă subiect de dezbatere naţională ori internaţională. Brusc, realizăm că avem grupări interlope, reţele a căror încrengătură ajunge prin Poliţie, Parchet, judecătorii şi politică. Brusc ne minunăm câteva zile la tv şi apoi ne trece. Revenim la statisticile liniştitoare.

Problema României nu este