Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parchetul Gorj explică ascunderea lui Diţescu în garajul instituţiei

Publicat in GAZETA de SUD, marți 18 octombrie 2011 ·

Biroul de relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a oferit ieri câteva explicaţii cu privire la faptul că medicul Damian Diţescu, urmărit penal pentru neglijenţă în serviciu cu urmări deosebit de grave, s-a ascuns vineri în garajul Parchetului judeţean. Vineri dimineață, trei medici, printre care şi Damian Diţescu, au fost chemaţi la audieri la sediul Parchetului Gorj. Medicii Cătălin Tănase şi Dan Radu Popescu au părăsit sediul Parchetului la prânz, după audieri, însă medicul Diţescu nu a vrut să iasă de frica presei. Pentru că trecuseră deja minute bune de când programul de lucru al instituţiei se încheiase, jandarmul de serviciu a început să-l caute pe medic, pe care l-a găsit, până la urmă, ascuns în garaj.

„La sfârşitul programului de lucru, mai precis la ora 16.10, conducătorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a fost informat de către jandarmul de serviciu că din registrul de evidenţă a intrărilor şi ieşirilor din unitate rezultă că unul dintre cei trei medici, respectiv Diţescu Damian, nu a părăsit sediul Parchetului. Domnul prim-procuror a solicitat aplicarea regulamentului în vigoare, care precizează că după terminarea programului de lucru nici o persoană nu poate rămâne în sediul instituţiei fără aprobare. În consecinţă, personalul de pază a procedat la verificarea încăperilor instituţiei. Medicul nu a fost găsit. Acelaşi personal a procedat şi la evacuarea medicului Diţescu Damian, care a fost găsit în garajul Parchetului Gorj. Regulamentul de ordine interioară, cel privind paza şi protecţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a fost respectat în acest caz. Cercetările penale în cauză continuă, în condiţii de deplină legalitate“, se spune în comunicatul de presă al Parchetului Gorj.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au început urmărirea penală într-un dosar în care se fac cercetări privin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°