Mie mi-a placut de HB Bistro, chiar daca nu cred ca voi mai ajunge prea curand sa mananc acolo. Nu e genul de mancare pentru care sa ma sui in masina si sa ma avant in traficul "care pe care" din Bucuresti.
HB Bistro e un business familial, artizanal, facut de catre niste oameni care nu-si bat capul prea mult cu teoria, cu arhitecti si cu decoratori sclifositi, cu consultanti de imagine sau cu cine mai stie ce alti specialisti. Ei isi sufleca manecile si se apuca de treaba, urmand sa vada dupa aceea ce a iesit... HB Bistro e de vreo 20 de ani pe cunoscuta strada Matasari din Bucurestiul vechi si cu farmec, deschis la putin timp dupa Revolutie.
De atunci a trecut prin mainile multora, acum fiind la familia Cristescu. Tatal e bucatar sef, fiul e "manager", si multi/ multe fete (a se citi "fetze") dintre cei care se invart pe acolo par sa fie neamuri, intr-un fel sau altul. Adica la HB Bistro e cam ceea ce vezi foarte des in alte tari, cand intri intr-un bistrou sau un mic local familial si de familie.
Dupa cum am spus, domnii si doamnele Cristescu nu si-au batut capul prea mult cu “maruntisuri”, cum ar fi “concept”, “stil”, “dominanta” sau alte asemenea. Au pus aici un tablou, dincolo au acoperit o jumatate de curte, au vopsit un perete cu o culoare, au tapetat altul, au pus o floare de plastic intr-un colt, o statueta prafuita in altul... Rezultatul e induiosator, la urma urmei; ii da un aer de “autenticitate”, si atmosfera “studenteasca” pare sa fie pe placul multor clienti fara pretentii, locuitori din jur, cel mai probabil. Vara, mai ales, e placut de stat pe terasa la HB Bistro, sub niste copaci atat de mari si de batrani cum putine alte restaurante din Bucuresti pot sa spuna ca au.
Dar asemanarea cu micile bistrouri familiale din strainatate se cam opreste aici. Cand vine vorba despre mancare, lucrurile o iau in alta directie. Men
