Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când începe RECENSĂMÂNTUL POPULAŢIEI şi al locuinţelor

Publicat in Gandul, marți 18 octombrie 2011 ·

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, care se va desfăşura între 20 şi 31 octombrie, este cel mai complex realizat după 1989 în România şi primul după intrarea în Uniunea Europeană, cu un buget de peste 45 de milioane de euro pentru perioada 2011 - 2014, a declarat marţi preşedintele INS.

Posibilitatea persoanelor de a-şi declara dubla cetăţenie, apartenenţa la o anumită etnie sau cult religios, dar şi întrebările pentru persoanele cu dizabilităţi sunt printre noutăţile introduse în Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, potrivit preşedintelui Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu.

Preşedintele INS a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la care a participat şi ministrul de interne Traian Igaş, că Recensământul populaţiei şi al locuinţelor se va desfăşura înb perioada 20 - 31 octombrie, iar primele date vor fi făcute publice cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie 2012.

"Date preliminare privind populaţia stabilă a României, numărul clădirilor, locuinţelor şi gospodăriilor vor fi făcute publice printr-un comunicat în ianuarie 2012. Datele preliminare ale recensământului, cum ar fi numărul de persoane recenzate, numărul de persoane plecate din ţară, structura populaţiei pe sexe sau numărul de cetăţeni străini, vor fi prezentate în luna aprilie 2013, urmând ca datele finale să fie date publicităţii în trimestrul IV al anului 2013", a declarat preşedintele INS Vergil Voineagu.

"Dacă ar fi să emitem o ipoteză legată de acest recensământ aceasta ar fi reducerea populaţiei. În mod constant, din 1990 încoace sporul populaţiei României este unul negativ. De asemenea, cei plecaţi din ţară pentru o perioadă mai mare de 12 luni nu mai sunt socotiţi ca făcând parte din populaţia ţării. În urma recensământului vom afla câte persoane sunt apte de muncă, câţi şomeri există, câţi pensionari, care este nivelul de pregătire

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Administrația Trump a interzis complet Universității Harvard să mai aibă studenți străini. Ce se întâmplă cu cei care îi urmează cursurile în prezent

HotNews acum 3 ore
Administrația Trump a revocat complet dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali, într-o confruntare tot mai tensionată cu prestigioasa instituție din Ivy League. Mii de studenți străini deja înscriși sunt nevoiți acum fie să

Cine este noul primar general al municipiului București, după ce Nicușor Dan a devenit președintele României

Libertatea acum 4 ore
Nicușor Dan va prelua, luni, 26 mai, mandatul de președinte al României, iar în mod automat funcția de primar al Capitalei a rămas vacantă. În locul candidatului independent la președinție, va asigura interimatul, până la organizarea unor noi aleger

Traian Băsescu consideră că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă „trebuie să răspundă în fața legii”

HotNews acum 6 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că au admnistrat bugetul public „în interesul clientelei politice şi în interes electoral, încălcând grav şi Legea Finanţelor Publice şi Legea Responsabil

UPDATE - Două persoane au murit şi una a fost rănită, într-un accident rutier produs pe Centura de Nord a municipiului Craiova / Cum s-a produs accidentul

News.ro acum 4 ore
Două persoane au murit, joi seară, după ce o maşină şi o betonieră s-au ciocnit pe Centura de Nord a municipiului Craiova. UPDATE: IPJ Dolj a transmis primele date despre accident. ”Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au stabilit că un tână

VIDEO Ministrul Educației a semnat ordinul pentru „butonul roșu” în școli: „Este un mecanism de protecție”

HotNews acum 2 ore
Ministrul interimar al Educației, Daniel David, și-a prezentat raportul de activitate, joi, într-o intervenție live pe Facebook, și a anunțat cu această ocazie că astăzi a semnat ordinul de ministru pentru implementarea „butonului roșu” în școli. Or

Nicușor Dan: „Va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora” / „Există niște piedici sistematice pe care oricine vrea să deschidă o afacere în România le întâmpină”

HotNews acum 5 ore
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a salutat participarea numeroasă a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale „pentru că asta înseamnă că ei sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România” și a spus că „în

Două aeronave F-16 achiziționate de România din Norvegia, în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu

Ziua Constanta acum 9 ore
Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, 22 mai, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii. Potrivit MApN, acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviați

Vladimir Putin a decis crearea unei zone-tampon de-a lungul graniței dintre Rusia și Ucraina

Libertatea acum 4 ore
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că forțele armate ruse au ca sarcină crearea unei zone-tampon de securitate de-a lungul frontierei cu Ucraina, relatează Kommersant și TASS.

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 23 mai, de la ora 20.00

Gandul acum 4 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnaliștii Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii. Cu o combinație unică

Percheziții DNA la ANAF. Funcționari publici, acuzați că favorizau evaziunea fiscală în ridesharing

HotNews acum 9 ore
Procurorii fac joi, 22 mai, percheziții în București și în județele Ilfov și Giurgiu, într-un dosar de trafic de influență și cumpărare de influență, a transmis DNA într-un comunicat de presă. Ancheta vizează funcționari publici cu atribuții de cont

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/15°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/27°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/12°
lun.

10°/17°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/12°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/19°
sâm.

9°/15°
dum.

7°/19°
lun.

8°/19°