Sorin Toma (nǎscut în 1914, acum în vârstǎ de 97 de ani ) este fiul poetului A. Toma. În anii dinaintea rǎzboiului, a acţionat în cadrul Partidului Comunist ilegal şi al presei sale clandestine.
În 1940 s-a alǎturat miilor de evrei care, pentru a nu fi capturaţi de trupele pogromiste ale Germaniei naziste, se refugiau dincolo de Nistru, în Basarabia, recent anexatǎ de URSS şi supusǎ unui intens tratament de sovietizare. Acolo, fiind lipsit de orice documente din partea Partidului Comunist din România, care-i recomandase emigrarea, şi necunoscând încǎ limba rusǎ, a fost repartizat la ziare în limba "moldoveneascǎ”, lucrând exclusiv în sectoare nepolitice.
Acest articol a fost publicat în România literară din 14 octombrie 2011 şi este reprodus cu acordul autorului şi al redacţiei
În anul urmǎtor, rǎzboiul din Est a reînceput. Sorin Toma şi-a reluat şi el lungul sǎu marş. Întâi spre Est…
Desigur, nu este locul potrivit pentru a reproduce aici tot ce mi-a relatat dl Sorin Toma cu privire la cele trǎite de d-sa în acele împrejurǎri. Nu-mi iese totuşi din minte o anumitǎ amintire a d-sale. O reproduc: "Câteodata, când mǎ aştept mai puţin, îmi apare înaintea ochilor o scenǎ, mereu aceeaşi. O coloanǎ nesfârşita de prizonieri – toţi în bluze-uniformǎ ruseşti, dar cu câte o "stea a lui David" evreiascǎ, mânjitǎ cumva cu vopsea roşie, pe spate – aleargǎ, aleargǎ,desculţi. De ambele pǎrţi ale convoiului, gardieni militari nemţi pe motociclete.
Unul din prizonieri, istovit, a rǎmas cu câţiva paşi în urmǎ. De pe o motocicleta îl plesneşte biciul. Altul, la capǎtul puterilor, s-a prǎbuşit. Mai simplu: un glonte.
Gardienii militari nemţi, pe motociclete, nu uitǎ şi nu greşesc: ”Fiecǎruia ce i se cuvine!”
În 1943, schimbarea radicalǎ intervenitǎ în soarta rǎzboiului şi în caracterul lui a adus o shimbare şi în
