Eurodeputaţi români, bulgari şi cehi din Parlamentul European avertizează Canada că ar putea bloca acordul de liber schimb pe care îl negociază în prezent cu UE dacă nu rezolvă favorabil problema vizelor pentru cetăţenii din ţările lor.
Europarlamentarii din statele amintite i-au transmis o scrisoare pe această temă premierului Canadei, Stephen Harper.
Eurodeputatul român Sebastian Bodu (Partidul Popular European) este co-semnatarul acestei scrisori împreună cu Antonya Parvanova (ALDE) din Bulgaria şi Pavel Poc (S&D) din Republica Cehă. Cei trei eurodeputaţi provin, pe de-o parte, din cele trei state membre UE pentru care Canada menţine regimul vizelor şi, pe de altă parte, din primele trei grupuri politice, ca mărime, din Parlamentul European.
Regim abuziv pentru trei ţări europene
„Românii, bulgarii şi cehii continuă să aibă nevoie de vize pentru a călători în Canada de teama valului de cereri de azil politic care ar putea urma drept consecinţă a ridicării acestora. În loc însă să modifice regimul de acordare a azilului politic, astfel încât să fie eliminată posibilitatea folosirii acestei proceduri în mod abuziv de către anumiţi cetăţeni români, bulgari si cehi, autorităţile canadiene preferă să mentină vizele pentru toţi", a declarat Sebastian Bodu. Cei trei co-semnatari ai scrisorii îi amintesc premierului Stephen Harper că UE şi Canada negociază, în acest moment, un vast acord de liber schimb, care urmează să ajungă spre aprobare în Parlamentul European în prima parte a anului viitor, iar soarta lui depinde de votul eurodeputaţilor.
Ce înseamnă acordul de liber schimb pentru Canada
Miza acordului de liber schimb pe care Canada îl negociază de doi ani cu Uniunea Europeană însemnă ridicarea barierelor vamale pentru investitotii de peste ocean, posibilitatea de a participa la achiziţii publice în Europa. "Pentru ei es