Foto: Bogdan Iurascu / Intact Images
UPDATE
Procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Şerban Huidu. Acesta este urmărit pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comunicat al Parchetului, soţia şi bona nu se vor constitui parte civilă în dosar. Învinuitul, în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu Loganul ce venea din sens opus, se precizează în comunicatul respectiv.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, magistratul Carmina Reit, a răspuns pentru Jurnalul Naţional la câteva întrebări legate de stadiul dosarului privind accidentul rutier comis de Şerban Huidu. Cea mai importantă informaţie este cea legată de expertiza tehnică auto, una dintre probele cele mai importante într-un dosar penal de acest gen. “Expertiza nu s-a dispus încă şi, ca atare, nu s-a stabilit nici un termen de realizare a acesteia. În funcţie de complexitatea şi de obiectivele expertizei, vom stabili un termen mai scurt sau mai lung, dar în nici un caz nu va fi un termen care să urmărească tergiversarea dosarului”, a declarat, pentru Jurnalul Naţional, prim-procurorul Carmina Reit.
Referitor la celelalte acte probatorii îndeplinite în dosar, prim procurorul Parchetului Braşov ne-a declarat că au fost audiaţi mai mulţi martori. Astfel, au fost audiate persoanele aflate în maşina lui Huidu, soţia şi bona, persoanele aflate în faţa maşinii conduse de Huidu – în calitate de martori oculari – , persoana care afla în spatele maşinii Logan. În plus, azi au fost audiaţi de poliţişti şi alti martori prezenţi la faţa locului.
Foto: Bogdan Iurascu / Intact Images
UPDATE
Procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Şerban Huidu. Acesta este urmărit pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comunicat al Parchetului, soţia şi bona nu se vor constitui parte civilă în dosar. În