Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaie în mijlocul intersecţiei, între doi şoferi din Slatina. Vezi ce a surprins camera de supraveghere

Publicat in Antena 3, marți 18 octombrie 2011 ·

O tamponare în trafic s-a lăsat cu bătaie la Slatina. După ce a intrat cu maşina într-un alt autoturism care ar fi trebuit să îi dea prioritate, un şofer aproape că l-a călcat în picioare pe cel care a provocat accidentul. Incidentul a fost surprins pas cu pas, de o cameră de supraveghere.

Pe imagini se vede cum două maşini intră în intersecţia din centrul oraşului. În aceleaşi timp o Dacie vine cu viteză după ce a trecut pe culoarea roşie a semaforului. Impactul nu poate fi evitat. Unul dintre autoturisme intră în plin în Dacie, pe partea dreaptă.

Şoferul îşi pierde cumpătul. Coboară din maşină şi deschide portiera daciei. Nu mai gândeşte, doar loveşte. Dă cu pumnii, cu picioarele şi aproape se urcă în maşină. Prietenul lui, care se afla pe scaunul din dreapta şi care a coborât aproape în acelaşi timp din maşină, pare la fel de revoltat. Îl imobilizează pe celălalt şofer, pentru ca amicul său să îl lovească mai bine.

Un martor al accidentului se apropie în grabă de cele două maşini şi reuşeşte să îl calmeze pe şoferul agresiv. Cel bătut îşi face curaj şi iese până la urmă din maşină. Martorul sună la 112 iar ambulanţa acordă primul ajutor unei femei care se afla pe bancheta din spate a Daciei.

Şoferul agresiv a scăpat uşor. Victima lui nu a depus plângere la poliţie. Amândoi s-au înţeles până la urmă... amiabil.

O tamponare în trafic s-a lăsat cu bătaie la Slatina. După ce a intrat cu maşina într-un alt autoturism care ar fi trebuit să îi dea prioritate, un şofer aproape că l-a călcat în picioare pe cel care a provocat accidentul. Incidentul a fost surprins pas cu pas, de o cameră de supraveghere.

Pe imagini se vede cum două maşini intră în intersecţia din centrul oraşului. În aceleaşi timp o Dacie vine cu viteză după ce a trecut pe culoarea roşie a semaforului.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, după victoria lui Nicușor Dan la prezidențiale: „Atenție! Avem o mare problemă!”

HotNews acum o ora
„La aceste alegeri, poporul chiar a votat direct opțiunea euroatlantică împotriva variantei pro-Moscova”, a comentat luni fostul președinte Traian Băsescu rezultatul scrutinului de duminică, în urma căruia candidatul independent Nicușor Dan a câștig

Marcel Ciolacu și-a anunțat colegii că își dă demisia de la conducerea PSD. Decizia va fi anunțată oficial marți

HotNews acum 53 minute
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD, în cadrul ședinței informale a conducerii social-democrate care se desfășoară la Vila Lac, au declarat surse din partid pentru HotNews. Deocamdată doar Ciolacu a renunțat la postu

CSM declanșează procedurile pentru numirea unui nou șef al Înaltei Curți de Casație și Justiție

Mediafax acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii anunță pe pagina sa de internet demararea procedurilor pentru numirea unui nou șef al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Candidaturile pentru funcția de președinte al Instanței Supreme se depun la Secția pentru

Donald Trump l-a invitat pe Papa Leon al XIV-lea la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a invitat pe Papa Leon al XIV-lea la Casa Albă. Invitația a fost făcută prin intermediul unei scrisori. Donald Trump l-a invitat pe Papa Leon al XIV-lea la Casa Albă, potrivit le Figaro. Scrisoarea care conține i

Manelistul Jador, cercetat penal pentru conducere sub influenţa substanţelor. Rezultatul testării făcute de poliţiştii rutieri a fost confirmat de INML

HotNews acum o ora
Cântăreţul Jador este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor, după ce, oprit în trafic de poliţiştii rutieri, a fost testat pozitiv la opiacee, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală. Cântă

Rusia declară „indezirabilă” și interzice una din cele mai importante organizații pentru drepturile omului

HotNews acum o ora
Rusia a anunțat luni că va interzice ONG-ul pentru drepturile omului Amnesty International în cadrul celei mai recente represiuni a Kremlinului asupra grupurilor societății civile care se opun războiului declanșat de Moscova în Ucraina, relatează Po

Judecătorii amână examinarea cererii lui George Simion de a-i fi anulată interdicția de intrare în Republica Moldova

HotNews acum 4 ore
O instanță din Chișinău trebuia să examineze azi, 19 mai, cererea lui George Simion de a-i anula interdicția de intrare în Republica Moldova. Însă, ședința de judecată a fost amânată pentru 2 iulie, transmite Moldova1. Instanța urma să analizeze leg

Nicușor Dan: Bolojan rămâne opțiunea mea de premier, fără să promit / Jurământul de învestitură, cel mai probabil luni după-amiază

G4Media acum o ora
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat luni, într-un interviu pentru B1TV, că Ilie Bolojan rămâne opțiunea sa pentru funcția de prim ministru, fără însă a putea promite că acest lucru va deveni și realitate. Susține G4Media. Click AICI pentru a

Dronele care intră în spațiul aerian românesc vor putea fi doborâte. Președintele interimar a promulgat legea

Libertatea acum 4 ore
Dronele care vor intra în spațiul aerian românesc vor putea fi doborâte, după ce președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat legea. Misiunile și operațiunile militare se vor putea desfășura pe teritoriul României, pe timp de pace.

Ploi și vijelii în toată țara. Alerte emise de meteorologi

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme deosebit de rece, ploi și vijelii în toată țara, pentru zilele de luni și marți. Pentru intervalul luni, ora 10.00, marți, ora 20.00, meteorologii anunță precipitații moderate cantitativ, la

Vremea

București
acum

18°
lun.

10°/22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/21°
joi

15°/26°
Iasi
acum

14°
lun.

9°/19°
mar.

8°/18°
mie.

9°/23°
joi

12°/22°
Constanta
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

7°/18°
mie.

13°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/13°
mar.

3°/16°
mie.

7°/19°
joi

11°/21°
Timisoara
acum

14°
lun.

11°/18°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

13°/23°