Activitatea CFR riscă să fie blocată de neplata unei datorii de peste 2,04 miliarde lei, acumulată în în perioada decembrie 2005 - iulie 2011. În vizorul creditorilor se află şi Gara de Nord din Bucureşti, potrivit CSN Meridian.
Potrivit sindicatelor, funcţionarea CFR este grav periclitată de datoriile acumulate, în ultimii şase ani, către furnizorii de energie electrică. Aceştia au pus sechestru şi deja execută silit numeroase bunuri necesare desfăşurării activităţii companiei: utilaje, staţii de tren şi sedii ale căilor ferate, unele modernizate cu fonduri externe rambursabile, garantate de statul român.
Compania de căi ferate are de plătit peste 2 miliarde de lei furnizorilor privaţi de energie electrică Enel, EoN şi CEZ (peste 803 milioane lei) şi companiei de stat Electrica (peste 1,2 miliarde lei). Circa 41% din totalul datoriei CFR o reprezintă penalităţile de întârziere la plată.
Sindicaliştii avertizează că situaţia companiei este critică, deoarece nu are bani ca să-şi achite datoriile. "Furnizorii au poprit conturile sucursalelor de căi ferate regionale, au început licitaţiile pentru vânzarea bunurilor în care CFR îşi desfăşoară activitatea, au deconectat de la reţea sucursale regionale, staţii de călători şi staţii de tren din punctele de trecere a frontierei", se arată într-un comunicat al CSN Meridian.
Bunuri sub sechestru
"E o situaţie fără precedent. Există riscul ca funcţionarea companiei să fie grav perturbată sau chiar blocată. Sucursala CF Bucureşti are sechestrate spaţii din clădirea Gării de Nord. În Braşov sunt clădiri în care activează Oficiul de Informatică. Transferul echipamentelor IT din spaţiile susceptibile să fie vândute de creditori ar fragmenta sau chiar întrerupe funcţionarea Oficiului. Între bunurile ce pot fi valorificate de creditori se află utilaje grele de cale fer