Proiectul bugetului de stat pentru anul viitor a fost finalizat de guvern, dar va fi înaintat parlamentului după ce Comisia Europeană (CE) va anunţa prognoza de creştere economică pentru România şi după ce ţinta de deficit pentru 2012 va fi stabilită cu FMI şi CE, a afirmat ieri premierul Emil Boc (foto).
„Bugetul de stat, în forma proiectului, este finalizat la guvern, doar că aşteptăm doi indicatori macroeconomici importanţi pe care trebuie să îi stabilim în perioada imediat următoare şi care nu depind de noi“, a declarat şeful executivului, după întâlnirea avută, la parlament, cu senatorii PDL.
El a amintit că, pe 24 octombrie, CE va anunţa prognoza de creştere economică pentru fiecare ţară din Uniunea Europeană, inclusiv pentru România, „o prognoză revizuită în urma ultimelor lucruri întâmplate pe pieţele europene“, urmând ca, după discuţii cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), să fie stabilită şi ţinta de deficit pentru anul viitor.
„Fără aceşti doi indicatori macroeconomici nu se poate înainta bugetul la parlament. Noi am finalizat la nivel guvernamental o primă formă a proiectului de buget, dar pe indicatorii agreeaţi în vară cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, indicatori macroeconomici care se revizuiesc în întreaga Europă“, a spus Boc.
Conform legii, proiectul de buget pentru anul următor trebuie transmis parlamentului de către guvern până pe data de 15 octombrie a fiecărui an.
Reprezentanţii guvernului au anunţat însă deja că proiectul de buget va fi finalizat după discuţii cu experţii FMI şi CE, aceştia urmând să sosească la Bucureşti săptămâna viitoare.
Pentru acest an, guvernul şi FMI mizează pe o creştere economică de 1,5%. Estimarea actuală pentru creşterea de anul viitor este de 3,5-4%.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat însă recent că FMI va revizui la c