La numai 30 km de coastele continentului sudamerican se afla o adevarata Insula a Serpilor, chiar mai adevarata decat cea din Marea Neagra, intrucat, spre deosebire de aceasta din urma, cea americana adaposteste intr-adevar serpi, multi, veninosi si unici.
Dupa cum se stie, numele insulei din Marea Neagra a fost atribuit metaforic de catre corabieri, ca sa descurajeze debarcarea unor concurenti sau ca sa-i ingrozeasca pe cei de acasa, la intoarcere, cu povesti de tip vanatoresc.
Insula din apele Brazilei este un paradis al reptilelor si pasarilor, dar pentru om ar fi mai mult decat riscant sa calce acolo. Sunt rare cazurile celor ajunsi pe insula si scapati cu viata, conform factroom.ru.
Ca urmare, marina militara braziliana a interzis debarcarea persoanelor private aflate in plimare, cu excedptia cercetatorilor, care si-au asigurat, in acest scop, mijloacele de protectie neceare.
Mica de numai 0,43 km patrati, insula este in buna parte acoperita cu paduri, iar restul cu iarba exotica, asternuta peste bolovanisul solului stancos. Prin aceasta vegetatie luxurianta misuna serpii, al caror numar se estimeaza a fi o jumatate de milion, adica mai mult decat unul pe metru patrat.
Pe de alta parte, peisajul salbatic al insulei, clima calda si apele cristaline ale oceanului sunt destule tentatii pentru intreprinzatori sa faca din insula o destinatie turistica, pe cat de discreta, pe atat de ispititoare.
S-au gasit deja investitori, gata sa extermine periculoasele reptile si sa faca loc unor hoteluri moderne, cu spatii pentru promenada si plaja.
S-au izbit insa de un obstacol major: serpii de pe Ilha Grande de Queimada (aceasta este denumirea insulei, in limba portugheza) sunt din specia cunoscuta sub numele de "Lanceheads de Ouro", iar unicul lor habitat este micuta insula.
Nicaie