Un text din Caţavencii.

Cînd la noi a izbucnit scandalul vămilor, cu mascaţi şi arestări subite, mi-am adus aminte de Pavel Ivanovici Cicikov şi de ultima lui îndeletnicire ca angajat al statului, îninte de a începe să cumpere suflete moarte: fusese vameş. Se îmbogăţise lăsîndu-i pe traficanţi să treagă graniţa nevămuiţi. Ghinionul lui Pavel Ivanovici a fost că s-a luat la ceartă, la un chef, cu un alt slujbaş de la vamă, cu care era mînă în mînă. Slujbaşul a făcut după aceea un denunţ secret împotriva lui. Cu acel prilej delatorul şi-a tăiat şi lui creanga de sub picioare.

Dar ce folos, cînd dintr-o agoniseală de o jumătate de milion de ruble, fostul artist al vămilor, cel care, dacă voia, dibuia mărfurile ascunse unde cu gîndul n-ai fi gîndit, se alege cu mai nimic şi porneşte în pribegie, cu o trăsurică.

În al doilea volumul al romanului, cel neterminat, inventivul Cicikov contribuie la falsificarea testamentului unei mătuşi bogate. E anchetat, dar ştie la picioarele cui să cadă, ce sfori să tragă şi mai scapă o dată. Pe mătuşă n-o chema Tamara, dar Gogol a adulmecat şi potenţialul mătuşilor, ca pe cel al vămilor. La fel cum ştia că un funcţionar al statului care se ocupă de hîrtii şi de construcţii pe bani publici n-are cum să nu se îmbogăţească, dacă-şi dă puţin osteneala.

Scăpat cu faţa curată şi fără cazier de la vamă, ştiind să se facă plăcut cui trebuie, Cicikov a pornit în căutare de suflete moarte de ţărani, ca să le ipotecheze apoi statului pe bani frumoşi. Ca orice persoană metodică, fostul funcţionar culege mai întîi informaţii.

Primul moşier la care-şi încearcă norocul e un idealist îndatoritor, care nu vrea să-i ia nici un ban pe sufletele ţăranilor săi şi nici nu-l întreabă pe Cicikov de ce face o asemenea investiţie. Bătrîna moşiereasă care-i vinde următoarea tranşă de suflete nu prea înţelege la început cum vine asta.