Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii aşteaptă salvarea Greciei pentru a reintra pe bursă

Publicat in Ziarul Financiar, marți 18 octombrie 2011 ·

Bursa de la Bucureşti a crescut luni cu 0,56%, într-o piaţă în care ma­joritatea investitorilor au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea a fost de numai 11,8 milioane lei, sumă cu o treime sub rulajul de vineri.

Piaţa a fost pe verde încă din primele minute, puţinii investitori pre­zenţi la tranzacţionare reacţionând pozitiv la evoluţia burselor externe după ce miniştrii finanţelor şi gu­vernatorii băncilor centrale din statele G20 au solicitat sâmbătă Uniunii Europene să prezinte la summitul de la sfârşitul săptămânii viitoare un plan complet, decisiv pentru rezolvarea crizei dato­riilor de stat.

În a doua parte a zilei, bursele mature din Europa s-au întors pe scădere după ce purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel a avertizat că sunt "vise" nerealiste aşteptările ca summitul Uniunii Euro­pe­ne (UE) de la sfârşitul acestei săp­tămâni să ofere o soluţie definitivă la criza datoriilor suverane din zona euro.

Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble a declarat, de asemenea, că astfel de aşteptări pentru summit nu sunt realiste şi că reuniunea nu va asigura o "soluţie definitivă".

"O mare parte din investitori sunt pru­­denţi, în principal din cauza situaţiei ex­terne, iar lipsa unui consens politic în ceea ce priveste criza datoriilor su­ve­ra­ne i-a făcut şi pe puţinii investitori activi să adopte poziţii de aşteptare. Pentru a asista la o revigorare a volu­melor de tran­zacţionare trebuie mai întâi ca pe plan extern să fie luate decizii care să rezol­ve problema datoriilor pe termen lung. Câteva măsuri concrete cred că vor readuce interesul investi­torilor pen­tru piaţa de capital. Totodată, unele oferte de acţiuni, secundare sau pri­ma­re, ar antrena un număr mai ridicat de investitori, ceea ce ar putea duce la o creş­tere a volumelor existen­te", a decla­rat Gabriel Morariu, broker la BT S

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen anunță un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii. „Pentru mine a fost sfâşietor să văd distrugerea şi devastarea"

Ziare.com acum 20 minute
Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a anunţat joi, 19 septembrie, la Wroclaw, ]n Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, între care România, afectate de inundaţii, rel

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 55 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 51 minute
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Nicolae Ciucă: Pentru evitarea altor tragedii cauzate de inundaţii, fac apel la autorităţile centrale şi la cele locale din judeţele dunărene să se pregătească pentru viitura care vine pe fluviu

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că pentru evitarea altor tragedii cauzate de inundaţii, face apel la autorităţile centrale şi la cele locale din judeţele dunărene să se pregătească pentru viitura care vine pe fluviu. El arată că ministrul Me

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 6 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Traian Băsescu, mesaj RO-ALERT pentru „viitură de incompetenţă la guvern”

HotNews acum 2 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat joi, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că dacă sistemul de avertizare RO-ALERT ar fi funcționat în cazul inundațiilor catastrofale de la sfârșitul săptămânii trecute, atunci numărul victimelo

Negrescu: PSD este pregătit să aibă o altă abordare în această campanie electorală. Au fost greşeli nenumărate, unii au dat dovadă de aroganţă, au pierdut contactul cu cetăţenii / Marcel Ciolacu a căutat să înveţe mult din greşeli

News.ro acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, joi, că PSD este pregătit să aibă o altă abordare în această campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, el arâtând că au fost greşeli nenumărate, la alegerile anterioare, când unii au dat do

Un bărbat a intrat cu briceagul în mână în sediul Primăriei Curtea de Argeş şi a ameninţat personalul instituţiei

Adevarul acum o ora
Un tânăr din judeţul Argeş ce a intrat în sediul Primăriei Curtea de Argeş şi a început să ameninţe personalul din instituţie. Bărbatul fost reţinut de poliţişti.

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

17°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°