Pericolele de pe internet îi pândesc chiar şi pe experţii în securitate. Mulţi dintre ei nu se protejează împotriva atacurile virtuale. Nu numai persoanele obişnuite sunt afectate de probleme create de folosirea datelor personale pe internet.
Conform unui studiu dat publicităţii de Bitdefender, 13% din experţii în securitate şi 7% din hackeri îşi dezvăluie parolele necunoscuţilor, după doar câteva discuţii pe internet. De asemenea, la nivel general, trei din patru persoane obişnuite nu se feresc să îşi ofere informaţiile personale doar pe baza încrederii.
Studiul s-a bazat pe un experiment realizat pe 100 de persoane, împărţite în două grupuri. Astfel, jumătate dintre participanţi au fost aleşi din rândul celor care lucrează în domeniul securităţii informatice, fiind selectaţi după conturile de pe o reţea de socializare profesională. Ceilaţi 50 de respondenţi au fost aleşi de pe forumuri specializate în hacking. În cadrul experimentului au fost iniţiate dialoguri pentru a vedea care este atitudinea acestora faţă de securitatea informaţiilor.
Iluzia siguranţei pe net
Concluziile au fost îngrijorătoare. 75% din cei intervievaţi nu s-au ferit să dezvăluie informaţii confidenţiale, precum adresă, număr de telefon, numele părinţilor şi alte detalii legate de copii şi familie.
Conform concluziilor oferite de studiul Bitdefender, aceste acţiuni pot duce la furturi de identitate şi la dezvăluirea parolelor de la conturile online. De asemenea, printre informaţiile confidenţiale oferite în cadrul studiului s-au aflat şi planuri ale companiei în care lucrează, strategii sau date despre tehnologii şi programe aflate încă în dezvoltare sau informaţii privind cardurile de credit ale altor persoane.
„Atât băieţii buni, cât şi cei răi cedează în faţa iluziei de siguranţă care se creează în mediul virtual. A doua viaţă, cea virtuală, este guvernată