„Atunci când priveşti peste umărul lui Soljeniţîn, pentru a-l surprinde scriind, pătrunzi de fapt în intimitatea secolului XX.“
Anul acesta, mai exact între 14 mai şi 16 octombrie, Fundaţia şi Biblioteca Bodmer din Geneva au găzduit expoziţia itinerantă intitulată Alexandr Soljeniţîn, curajul de a scrie. După Geneva, exponatele vor migra la Paris, la Biblioteca Naţională a Franţei, posibil şi în alte locuri de marcă ale culturii europene. Până aici, nimic special, putem afirma, una dintre acele mari expoziţii europene realizate cu bani mulţi, management de clasă şi simţ al modelor intelectuale ale momentului. La care, din păcate, noi, românii, nu prea putem avea acces. Şi totuşi?
Nici eu nu am vizitat expoziţia, cel ce scrie aceste rânduri. Am avut însă marea şansă de a fi intrat în posesia catalogului acesteia. Catalog am spus? Nu, este vorba de fapt de mai mult decât un simplu catalog de expoziţie, cuvântul exact pentru a defini această întreprindere monumentală îmi lipseşte; conţine circa 600 de pagini tipărite pe hârtie grea, luxoasă, garnisite cu fotografii, mărturii inedite, comentarii savante, corespondenţă, aproape totul şi încă nimic despre acest gigant al literaturii ruse şi universale care a fost A. Soljeniţîn, unul dintre ultimii poate.
Am avut în schimb ocazia să vizitez Fundaţia Bodmer. Este creaţia lui Martin Bodmer (1899-1971), elveţian, posesor al unei averi uriaşe, angajat încă din timpul adolescenţei în edificarea unei biblioteci unice în lume, un fel de „inimă intelectuală“ a tot ceea ce umanitatea a creat mai valoros în artă, literatură şi religie, pe principiul acelui „spirit creator“, Genius-ul lui Goethe. Expoziţia Soljeniţîn a dorit să marcheze în mod simbolic cei 40 de ani ai Fundaţiei. O expoziţie care înglobează aproape toată istoria unui secol de utopie totalitară. Un secol care ar putea fi numit, cu luciditate, „s