Europa pare terminată. Ajunsă doar la vârsta adolescenţei, se comportă ca o bătrânică zbârcită, scârbită de lume şi de ea însăşi. Cocoţată pe un maldăr de euro, Europa constată că valoarea lor e mai mult decât variabilă. Uniunea Europeană este constituită pe o singură bază: unificarea economică.

Iar pe măsură ce matematica a început să joace un rol din ce în ce mai important în economie, Uniunea a ajuns în pragul colapsului. Au existat destule voci care au avertizat că unificarea Europei trebuie să se facă, în primul rând, pe baze culturale. Altfel spus, să se aducă la masa tratativelor şi a toleranţei viziunile despre viaţă. Mai mult, oare ce au în comun popoarele Europei, pe ce fundamente s-a constituit Europa ca o civilizaţie distinctă în lume? Răspuns: pe creştinism s-a ridicat Europa de astăzi. Dar creştinismul ca atare nici nu apare în actul constituant al Uniunii.

De cealaltă parte, ofensiva islamismului este extrem de puternică. În viziunea adepţilor islamici, totul se subordonează credinţei. Credinţa este motorul tuturor emoţiilor, dorinţelor şi, cel mai important lucru, hotărârii de a se sacrifica o viaţă pentru o idee. Acum, vă întreb eu, ce om politic european sau ce european pur şi simplu şi-ar da viaţa pentru calculele economice ale mai ştiu eu cărui demnitar european?

De la aceste considerente pleacă un extraordinar filozof sud-american, Olavo de Carvalho, atunci când spune: Nimeni nu-şi dă viaţa pentru filozofia politică liberală, mai lăsaţi-mă cu asta!

Carvalho ia în considerare chiar şi credinţa "greşită", să spunem, având în vedere, în schimb, atitudinea psihologică, care este autentică. În sens invers, consideră Carvalho, democraţia liberală pare a naşte nişte molâi, nişte tăntălăi. Crăpând în ei ca nişte hipopotami, democrat-liberalii gustă o icră neagră în chiar momentul dezastrului. Argumentele lor împotri