Sir Alex Ferguson este antrenorul care a marcat istoria recentă a grupării de pe "Old Trafford". Fără doar şi poate, a marcat şi istoria fotbalului. Aseară, Naţional Arena l-a primit cu braţele deschise, zeci de bliţuri şi, nu în cele din urmă, cu o echipă a Oţelului gata să facă meciul vieţii.
Aparent liniştit în ceea ce priveşte parcursul echipei sale în Liga Campionilor, Sir Alex a fost scump la vedere până la flueirul de start. Scoţianul şi-a trimis secunzii să supervizeze încălzirea echipei, aşteptând cu calm, singur în vestiar, începutul meciului. Spre bucuria tuturor românilor, tehnicianul şi-a trimis, aşa cum era de aşteptat, toate piesele grele încă de la început. Atmosfera s-a încălzit rapid, starurile lui Ferguson stârnind interes maxim în rândul suporterilor. Pentru fotografi însă, n-a existat decât un mare punct de interes înaintea startului: Sir Alex!
A mestecat a pagubă
Startul partidei i-a regăsit pe cei doi antrenori rivali de aseară salutându-se cordial. Şi-au zâmbit unul altuia, şi-au dat mâinile, apoi fiecare şi-a ocupat locul. Dorinel pe marginea terenului, iar Ferguson, liniştit pe banca de rezerve. Cu nelipsita gumă de mestecat, cu gesturile sale de bătrân chinuit de dureri de spate, strângând pe lângă el haina groasă cu însemnele Man UTD. Cel puţin prima repriză, Sir-ul englezilor a mestecat a pagubă, dar nu s-a agitat decât foarte puţin. A aşteptat pauza pentru a-i trezi pe ai săi. Noi am rămas cu gesturile, cu bucuria de a-l avea oaspete şi cu onoarea de a-l fi avut adversar. Pe Naţional Arena, cel puţin pentru o repriză, l-a pus pe gânduri pe marele Ferguson.
Sir Alex la Manchester United
- are 25 de ani de când antrenează pe Manchester, pe care a preluat-o în noiembrie 1986
- a întrerupt dominaţia de 15 ani a lui Celtic şi Rangers în Scoţia, cu titlul câştigat de Aberdeen în 1980
- a adus primul titl